O spațială experimentală chineză s-a întors luni pe Pământ după 276 de zile petrecute pe orbită, a anunțat presa de stat chineză. Oficial, misiunea a avut scopul de a testa tehnologiile spațiale reutilizabile ale țării, dar tonul extrem de discret legat de eveniment a alomentat tot soiul de suspiciuni legate de adevăratul scop al expediției.
Presa a anunțat sec revenirea pe Terra a misiunii, fără a publicata detalii despre tipul navei spațiale, ce tehnologii au fost testate, la ce înălțime a zburat și unde a orbitat de la lansarea sa la începutul lunii august 2022. De asemenea, nu au fost publicate încă imagini ale navei spațiale, potrivit Agerpres.
Testul marchează un progres „important” în cercetarea pe care China o desfășoară în domeniul tehnologiei navelor spațiale reutilizabile, care va oferi o modalitate mai convenabilă și mai rentabilă pentru viitoarele misiuni spațiale, a relatat presa de stat.
În 2021, o navă spațială posibil similară a zburat până la limita dintre atmosfera Pământului și spațiul cosmic și a revenit la sol în aceeași zi, într-o misiune care, de asemenea, a fost în mare parte ținută secretă.
Aceasta a aterizat pe Pământ „pe orizontală”, potrivit celui mai important antreprenor spațial chinez de la acea vreme.
Comentatori de pe rețelele de socializare din China au speculat că Beijingul a dezvoltat o navă spațială precum X-37B, un avion spațial autonom al Forțelor Aeriene ale SUA, care poate rămâne pe orbită ani de zile.
X-37B, un avion fără echipaj și reutilizabil, s-a întors pe Pământ în noiembrie anul trecut, după cea de-a șasea și ultima sa misiune, după ce a petrecut peste 900 de zile pe orbită.