Este una dintre enigmele evoluției umane: cum au ajuns oamenii să consume lapte dincolo de vârsta copilăriei? Dezvoltarea toleranței la lactoză, care permite adulților să consume acest aliment, a fost documentată recent de noi cercetări, care clatină teoria precedentă ce explica apariția acestei trăsături.
Toți oamenii asimilează bine laptele în pruncie, dar nu toți își mențin această capacitate și la vârste mai mari, scrie descopera.ro.
Unii dintre ei prezintă totuși, spre deosebire de alte mamifere, o mutație genetică asociată cu toleranță la lactoză: ei pot produce toată viața o enzimă numită lactază, care ajută la metabolizarea lactozei din lapte și care le permite să consume lapte la orice vârstă – caracteristică numită persistența lactazei.
Alții, care nu au gena ce codifică sinteza acestei enzime, nu pot tolera lactoza, asfel încît consumul de lapte dulce le provoacă probleme gastrointestinale.
Aproximativ o treime din populația lumii prezintă toleranță la lactoză (datorită persistenței lactazei), dar frecvența acestei caracteristici variază mult în funcție de regiune. Mulți europeni prezintă toleranță la lactoză, în vreme ce foarte mulți asiatici, de exemplu, nu pot tolera laptele.
Această mutație asociată cu toleranța la lactoză este recentă, la scara evoluției: studiile genetice indică faptul că ea nu exista în Paleolitic și a apărut doar în ultimii 10.000 de ani, în mai multe părți ale lumii, la populațiile de păstori, sub o presiune puternică a selecției naturale.
De ce a evoluat așa de repede această mutație în unele populații umane? Ea trebuie să fi conferit un avantaj evolutiv, de vreme ce a fost selectată în cursul evoluției și a fost păstrată până azi.
O ipoteză anterioară sugera că un consum de lapte ar fi permis unor populații umane să evite deficitul de calciu; laptele este o sursă importantă de calciu și conține și vitamina D (necesară pentru asimilarea calciului și fixarea lui în oase). Populațiile din nordul Europei, de exemplu, nu beneficiau de multă lumină solară (care stimulează sinteza vitaminei D în organism), iar hrănirea cu cereale nu furniza nici ea prea multă vitamina D; prin urmare, la aceste populații, apariția toleranței la lactoză permitea oamenilor să consume lapte și astfel să evite consecințele grave ale carenței de calciu și vitamina D – un avantaj evolutiv evident.
