O insulă misterioasă descoperită într-o mare de hidrocarburi de pe Titan, satelitul planetei Saturn, de către sonda Cassini, a reapărut în vizorul sondei, dar are o altă înfățișare decât ultima dată când a fost observată, scrie Jurnalul.ro.
NASA încă nu știe care este natura acestui obiect și care ar putea fi cauza acestei schimbări, relatează cnet.com, citat de Agerpres. Acest obiect a fost observat în Ligeia Mare, o mare formată în principal din metan lichid. Sonda Cassini a urmărit această 'insulă' care a apărut, a dispărut și recent a reapărut, însă arată altfel.
Observată pentru prima dată pe imaginile obținute de radarul sondei în iulie 2013, această 'insulă magică' a devenit obiectul a numeroase speculații în cadrul comunității științifice. Ea nu apare într-o fotografie din aceeași zonă realizată în 2007 de sonda Cassini. În cele mai recente imagini, obținute în luna august a acestui an, obiectul misterios are un contur mai vag și este mai extins decât era în 2013.
Oamenii de știință au exclus deja câteva ipoteze cu privire la natura acestui obiect. Ei susțin că nu poate fi vorba despre procesul de evaporare a metanului din mare pentru că linia țărmului, aflată în apropiere nu s-a modificat deloc. Alte posibile explicații fac trimitere la formarea unor valuri sub acțiunea unor vânturi puternice, gaze care ies la suprafață din adâncurile mării de hidrocarburi, materiale solide care plutesc sau sunt în suspensie la mică adâncime sub suprafață.