După o petrecere, fiecare are propria rețetă împotriva mahmurelii: fie un duș rece, fie mai multe pahare cu apă rece băute, fie consumul de murături. Un nou remediu împotriva mahmurelii a fost inventat în Coreea de Sud: înghețata.
De vineri, 20 mai, lanțul de supermarketuri „Whitme FS” din Coreea de Sud a început comercializarea înghețatei intitulată „Gyeondyo”, care în traducere înseamnă „Stai!”, scrie Rador.
Înghețata este concepută pentru a diminua efectele negative ale unei nopți bogate în băuturi. Potrivit unei declarații a lanțului de supermarketuri, denumirea „Gyeondyo” rezultă din faptul că produsul este „destinat să ajute oamenii care trebuie să meargă la muncă, după o noapte de petrecere”.
Înghețata se bazează pe un remediu antic și este realizată din fructele arborelui japonez de stafide. În Coreea, fructele acestui copac sunt folosite încă din secolul al XVII-lea ca remediu pentru greață, în timpul călătoriilor lungi, sau pentru consumul excesiv de alcool.
De asemenea, fructele au proprietăți benefice asupra ficatului și sunt folosite în industria medicamentelor. Înghețata are un gust dulce-acru de grapefruit.
Ideea de a lansa pe piața din Coreea de Sud o înghețată contra mahmurelii nu este o surpriză, deoarece, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, țara are cel mai mare consum de alcool din Orientul Îndepărtat și industria locală realizează vânzări anuale de 126 de milioane de dolari din remedii antimahmureală.