O conjuncție între planetele Venus și Jupiter va avea loc pe 30 iunie și se numără printre evenimentele astronomice spectaculoase din această lună, care vor putea fi admirate cu ochiul liber din emisfera nordică, informează site-ul maxisciences.com.
Luna iunie se anunță a fi una deosebit de intensă pentru pasionații de astronomie. Pe parcursul acestei luni, Venus și Jupiter vor continua să se apropie, iar distanța aparentă dintre cele mai strălucitoare planete de pe bolta cerească va continua să scadă și va ajunge la un nivel minimal - de 30 de ori mai mic decât de obicei - în seara de 30 iunie, potrivit mediafax.ro.
Conjuncțiile dintre Venus și Jupiter sunt destul de frecvente, însă se întâmplă destul de rar ca aceste două planete să pară atât de apropiate. Datorită unei poziționări deosebite, Venus și Jupiter vor părea, pentru observatorii din emisfera nordică, foarte apropiate una de cealaltă.
Potrivit lui Alan M. MacRobert, senior editor al revistei Sky & Telescope, aceste evenimente astronomice se produc pentru că Sistemul Solar este relativ plat, iar planetele sale gravitează în general pe orbite cuprinse într-un plan denumit ecliptic. Venus poate să se îndepărteze cu câteva grade în raport cu acel plan și poziționarea ei reprezintă elementul care determină apariția acestei conjuncții cu Jupiter.
Un cer degajat este singura condiție necesară pentru a profita de acest spectacol astronomic. Fenomenul va fi vizibil timp de o oră și jumătate după apusul Soarelui. Pasionații de astronomie nu vor trebui să aștepte căderea nopții și instalarea completă a întunericului, deoarece conjuncția celor două planete va fi vizibilă încă din timpul crepusculului.