Până la descoperirea penicilinei, care a avut loc în urmă cu mai bine de 70 de ani, argintul coloidal era considerat un veritabil panaceu pentru bolile vremurilor respective, scrie csid.ro.
Se considera că acesta este un antibiotic natural, iar bolile de piele, Sida, leucemia sau chiar cancerul puteau fi vindecate în urma unei cure intensive cu argint coloidal.
Nu cunoaștem exact cine a făcut aceste afirmații mincinoase la momentul respectiv, însă este lesne de înțeles în zilele noastre că aceste probleme de sănătate nu au fost vindecate ca prin miracol de argintul coloidal.
Efectele adverse ale argintului coloidal
În cel mai rău caz te albăstrești, în cel mai bun caz nu are nici un efect! Argintul este un metal la care oamenii sunt expuși constant. Acesta este prezent în bijuterii, în apă, în aer sau chiar în mâncare, însă în cantități infime, care nu au nici un fel de influență asupra organismului.
Însă, datele științifice publicate în jurnalul National Institutes of Health arată că argintul nu are, de fapt, nici un rol nutritiv în organism iar cei care susțin că deficiențele de argint ar duce la apariția bolilor sunt pur și simplu rău intenționați și nu urmăresc decât să obțină profit de pe urma persoanelor credule.
Iar medicii se abțin să facă afirmații în privința acestui tratament naturist. Citeste mai mult...