Stiinta si tehnologie· 3 min citire

Care sunt uimitoarele efecte ale aspirinei

Care sunt uimitoarele efecte ale aspirinei

Care sunt uimitoarele efecte ale aspirinei

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 mar. 2016, 09:30

Din ce în ce mai multe studii arată că aspirina previne atacurile vascular cerebrale, infarctul, anumite tipuri de cancer și chiar și preeclamsia, o afecțiune cu care se confruntă gravidele și care constă în valori crescute ale tensiunii arteriale, informează CSID.

Mai mult, un studiu recent a descoperit că acidul salicilic, ingredientul activ din aspirină, blochează o proteină care afectează celule nervoase, în boli precum Alzheimer și Parkinson, scrie Mediafax.

"Este prea devreme să afirmăm că aspirina poate proteja organismul de boli neurodegenerative, precum Alzheimer, Parkinson sau Huntington", este de părere Daniel Klessing, professor la Boyce Thompson Institue și Cornell University, sub îndrumararea căruia a fost realizat studiul.

"Deși rezultatele studiului nostru oferă mari speranțe în ceea ce privește un posibil tratament pentru bolile neurodegenerative, este nevoie de studii aprofundate în acest domeniu", a adăugat Klessing. În plus, autorul studiului afirmă că un compus derivat din acidul salicilc ar părea a fi mai eficient și mai sigur decât aspirina.

Conform CSID, întrebările legate de siguranță se află de mult timp în centrul dezbaterilor din jurul aspirinei, chiar și în cazul bolilor cardiovasculare. Cea mai îngrijorătoare calitate a aspirinei ține de faptul că poate cauza sângerări în tractul digestiv superior, mai exact în stomac și în creier. Înaintarea în vârstă mărește acest risc.

Autoritățile sanitare americane recomandă aspirina pentru persoanele de peste 50 de ani pentru a se proteja de bolile cardiovasculare, dar și în cazul cancerului colorectal. Tratamentul este recomandat specific persoanelor cu vârsta cuprinsă între 50-69 de ani care prezintă riscuri de minim 10% de a suferi un accident cerebral sau infarct pe o perioadă de 10 ani. Dar medicii nu recomandă administrarea de aspirină doar pentru a reduce riscul cancerului colorectal.

"În cazul pacienților care urmează un tratament cu aspirină pentru boli cardiovasculare, prevenția împotriva cancerului colorectal este un beneficiu în plus", a declarat Andrew Chan, gastroenterologist la Spitalul din Massachusetts.

În luna iunie a fost publicat primul studiu care a descoperit că acidul salicilic poate bloca o proteină care cauzează inflamații corelate cu anumite tipuri de cancer, inclusiv cancerul colorectal și mesothelioma, o formă rară de cancer declanșata de inhalarea azbestului.

Persoanele care nu au un istoric al bolilor cardiovasculare sunt în centrul dezbaterii în ceea ce privește tratamentul preventiv cu aspirină. Deși nenumărate studii au arătat că aspirina poate reduce riscul unui al doilea accident cerebral sau infarct în cazul persoanelor care au suferit deja unul, dovezile care să confirme că aspirina ar putea oferi protecție împotriva unui prim accident vascular sau infarct sunt mai puțin concludente, scrie CSID.

În mai 2014, Agenția Medicamentului din Statele Unite ale Americii (FDA) a respins cererea Bayer de a adăuga pe lista beneficiilor aspirinei prevenirea unui prim accident vascular. Agenția a menționat că nu sunt suficiente dovezi pentru a susține o astfel de acțiune.

Aspirina previne bolile de inimă prin înlăturarea nodurilor care se formează în vasele de sânge

Părerile asociațiilor medicale sunt împărțite în ceea ce privește folosirea aspirinei în prevenția primară. Societatea Cardiovasculară din Canada nu recomandă acest tratament. Aceeași poziție este adoptată și de Societatea Europeană de Cardiologie. Societatea de Cardiologie din Statele Unite ale Americii recomandă tratamentul cu aspirină doar în cazul în care beneficiile depășesc riscurile.

"Potențialele consecințe ale consumului de aspirină sunt mai grave decât în cazul altor terapii care tratează bolile cardiovasculare, cum ar fi cazul statinelelor recomandate în diminuarea valorilor colesterolului", este de părere Salim Virani, cardiolog la Baylor College of Medicine.

Virani este co-autorul unui studiu publicat în 2015 care demonstrează că mai mult de 10% dintre pacienții care iau aspirină ca tratament preventiv primar nu prezintă riscuri suficient de ridicate de a suferi un atac cerebral pentru a justifica tratamentul, potrivit CSID.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Stiinta si tehnologie