Astronomii au descoperit o sursă misterioasă de unde gama în centrul unei galaxii pitic. Aceasta ar putea indica prezența controversatei materii negre.
Descoperirea ar fi una de proporție, fiind pentru prima dată când materie neagră ar fi detectată fără a se lua în considerare teoria atracției gravitaționale.
Materia neagră este un element greu de observat deoarece nici nu emite, nici nu absoarbe lumină. Prin urmare, este imposibil de detectat cu telescoapele spațiale sau orice alte instrumente optice. Teoreticienii susțin că deși este invizibilă, materia neagră există deoarece în absența sa numeroase fenomene cosmice ar fi imposibil de explicat.
Oamenii de știință spun că materia neagră, care ar reprezenta în jur de 80 la sută din materia cosmică, este prezentă acolo unde există efecte gravitaționale inexplicabile, dar vizibile în contrast cu materia cosmică observabilă.
Mai multe pe Descopera.ro.