De ce se sărută oamenii?

Wednesday, 29 January 2014, 12:23 Sursă: REALITATEA.NET

Sărutul este una dintre cele mai plăcute, romantice și erotice activități umane, dar reprezintă o ciudățenie din punct de vedere științific.

Adaugă părerea ta

Cercetătorii încearcă să dea de multă vreme un răspuns la întrebarea “de ce se sărută oamenii?”, iar un studiu recent realizat la Universitatea Oxford oferă ca explicație nevoia oamenilor de a-și testa potențialii parteneri.

Totodată, studiul a explorat legătura dintre sărutări și calitatea relațiilor și diferențele de semnificație ale sărutului pentru bărbați și femei.

“În cazul oamenilor, alegerea partenerilor reprezintă un proces complex. El implică o perioadă de evaluare în care bărbații și femeile se gândesc în permanență dacă să se implice și mai mult în relații.  Atracția inițială este bazată pe criterii legate de înfățișare și de statutul social. Ulterior, evaluările devin tot mai intime, iar aici sărutul joacă un rol foarte important”, explică Robin Dunbar, profesor la Universitatea Oxford.

În cadrul studiului, cercetătorii au întrebat 900 de persoane (308 bărbați și 594 femei), dintre care jumătate erau implicate în relații pe termen lung, ce cred de spre săruturi și care este importanța lor pe termen scurt și lung. Au aflat că, în general, femeile consideră săruturile ca fiind mai importante decât bărbații într-o relație. Persoanele care se consideră atrăgătoare sau cele care au avut mai multe relații de scurtă durată au acordat o mai mare importanță săruturilor într-o relație.

Totodată, cercetătorii au descoperit că femeile, spre deosebire de bărbați, consideră că săruturile sunt mai importante în ceea ce privește relațiile de lungă durată decât în cele de scurtă durată.

Citește restul articolului pe Fabuloase.ro