Anul Cocoșului de Foc, în care chinezii intră astăzi, va fi un an al siguranței, în care vor avea succes cei care vor să se dezvolte, chinezii fiind convinși că vor primi, în Anul Cocoșului, exact ceea ce merită.
Directorul Institutului Confucius din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, Song Shaofeng, a declarat că anul Cocoșului de Foc va fi anul echilibrului. „Este un an al echilibrului, un an al siguranței. Anul Cocoșului de foc va fi un an pentru cei ce vor să se dezvolte. Înainte de a intra în noul an, am curățat casele, am cumpărat haine noi, ne-am plătit datoriile, totul pentru un nou început, pentru noul an”, a declarat Song Shaofeng, directorul Institutului Confucius din Sibiu. potrivit Mediafax.
Anul Cocoșului de Foc începe în 28 ianuarie și se va încheia în 15 februarie 2018.
Se spune că în acest an chinezii vor primi exact ceea ce merită atât din punct de vedere personal, cât și profesional.
Conform mitologiei antice chineze, Zeița Nu Wa ar fi creat, după asemănarea Zeilor, omul, din lut, după ce Zeul Pangu a creat Natura. Despre zeița Nu Wa se mai spune că înainte să creeze omul, a creat, în prima zi, cocoșul, apoi câinii, următorii fiind porcii, iar în ziua a patra a creat caprele, pentru ca în ziua a cincea să creeze boii, iar în ziua a șasea, caii. Cocoșul a fost creat pentru ca ființele umane să cunoască timpul, câinele pentru companie și pază, porcul și capra pentru hrană, boul și calul pentru a-l ajuta pe om la munca agricolă.