Stiinta si tehnologie· 3 min citire

Al treilea secret dezvăluit de Fecioara Maria la Fatima. "Este cel mai inaccesibil de pe Pământ"

Al treilea secret dezvăluit de Fecioara Maria la Fatima. "Este cel mai inaccesibil de pe Pământ"

Al treilea secret dezvăluit de Fecioara Maria la Fatima. "Este cel mai inaccesibil de pe Pământ"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 mai 2015, 10:48

Aproape toate profețiile făcute de clarvăzători, de către magi recunoscuți, astrologi, mistici sau cele care apar în textele sacre anunță vremuri grele pentru umanitate. Istoria abundă în prevestiri surprinzătoare care chiar s-au confirmat, dar și în așa-zise profeții care nu s-au împlinit niciodată.

Numeroși sunt aceia care consideră că profețiile făcute la un moment dat de Fecioara Maria cu privire la viitorul omenirii sunt cele mai demne de crezare dintre toate. Dincolo de orice fel de convingeri, lucrurile neobișnuite care s-au petrecut în Portugalia, la Fatima, începând cu luna mai 1917 rămân o enigmă nedeslușită pe deplin nici până în ziua de azi. Ceea ce a devenit pentru Biserica Catolică "al treilea secret de la Fatima" este interpretat astăzi de unii și de alții, credincioși sau nu, ca fiind fie un fenomen paranormal, fie o manifestare de origine spirituală, fie o halucinație colectivă, fie o impostură și chiar există unii care cred că este vorba despre un fenomen extraterestru de tip OZN, scrie angelspir.ro.

Evenimentele care au avut loc la Fatima la începutul secolului trecut sunt, într-adevăr, tulburătoare. Ele s-au petrecut sub ochii plini de uimire ai unor copii "simpli", fără școală, cât și sub privirile uluite a mai multe zeci de mii de oameni. La momentul respectiv, revelațiile făcute atunci de Fecioara Maria au destabilizat destul de mult instituția ecleziastică, într-atât de serios încât au fost permise toate alterările și toate interpretările posibile.

Aparițiile de la Fatima au generat o admirație încă și mai intensă decât evenimentele de la Lourdes, în Franța. Dacă mesajul marial primit de Bernadette Soubirous în 1858 la Lourdes a fost foarte scurt, constând în numai câteva fraze de natură strict religioasă și chiar de natură intimă, în schimb mesajul adresat micilor păstori de la Fatima se repeta la intervale regulate, în fața unor mulțimi din ce în ce mai mari. Șaptezeci de mii (70.000!) de persoane au văzut cu ochii lor Soarele "dansând pe cer" înainte de a se prăvăli în mod vertiginos spre cei prezenți, dându-le tuturor senzația că se va izbi de pământ.

Dincolo de toate acestea, mulți dintre cei care interpretează fenomenul de la Fatima se mai întreabă încă, în mod simplist, de ce Fecioara le-a arătat oamenilor Soarele prăvălindu-se peste pământ? Alții se întreabă de ce a mințit cu seninătate Vaticanul cu privire la cel de-al treilea secret lăsat de Lucia, mica prezicătoare de la Fatima? De ce la moartea acesteia, în 2005, cardinalul Ratzinger (alias Papa Benedict al XVI-lea) a dispus să fie imediat sigilată chilia ei de la mănăstirea carmelită din Coimbra?

"Secretul de la Fatima trebuie îngropat în locul cel mai ascuns, cel mai adânc, cel mai întunecat și cel mai inaccesibil de pe Pământ", a afirmat la un moment dat cardinalul Ottaviani, în 1967.

După celebra "Profeție a Papilor" a Sfântului Malachia –numită și "Profeția Sfântului Malachia" și atribuită unui călugăr irlandez devenit arhiepiscop de Armagh, prieten al Sfântului Bernard de Clairvaux, fondator al ordinului cistercian – se pare că ne aflăm deja în vremurile din urmă.

În 1139, Malachia a mers la Roma să dea seamă Papei Inocent al II-lea pentru treburile diocezei sale. În timpul șederii la Roma, el a avut o viziune dumnezeiască, în care i s-a dezvăluit un lung șir de 111 suverani pontifi ai Bisericii romano-catolice, începând cu anul 1130. Manuscrisul său cuprindea 111 scurte sentințe profetice în latină, fiecare dintre ele portretizând lapidar, într-un mod foarte semnificativ, o anumită trăsătură dominantă a câte unui Papă din lunga înșiruire și, în final, o descriere a ultimului Papă, care urma să domnească în vâltoarea vremurilor din urmă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Stiinta si tehnologie