Realitatea.net vă invită să răspundeți la întrebarea zilei.
Credeți că este mai sigur ca în bisericile cu schele să nu se mai țină slube, așa cum propune ISU?
Așteptăm răspunsurile dvs pe pagina naostră de facebook sau pe adresa martorocular@realitatea.net.
Măsurile de siguranță pentru prevenirea incendiilor s-au înăsprit și în biserici în urma tragediei de la Colectiv. Slujba de Înviere ar putea fi interzisă în lăcașurile de cult care sunt acoperite cu schele. În aceasta situație este și Catedrala Mitropolitană din Iași. Reprezentanții bisericii au spus că regulile au caracterul unei recomandări și că vin din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Preotul și Consiliul Parohial în colaborare cu angajații ISU vor evalua, de la caz la caz, în ce măsură prezența schelelor din biserică reprezintă o sursă de pericol.
Mitropolia Moldovei și Bucovinei este acoperită de schele de aproape patru ani de când au început lucrările de restaurare, care ar trebui să se încheie la sfârșitul lunii mai.
Pompierii mai recomandă ca în bisericile din lemn să fie evitată aglomerația pentru că aici există un risc foarte mare de incendiu. De asemenea, în lăcașurile de cult trebuie să existe extinctoare, iar la sfârșitul slujbei, preotul trebuie să se asigure că nicio lumânare nu a mai rămas aprinsă