Politica· 3 min citire

UDMR PUNE CONDIȚII: Două ministere, un vicepremier și mai multe posturi de secretar de stat

UDMR PUNE CONDIȚII: Două ministere, un vicepremier și mai multe posturi de secretar de stat

UDMR PUNE CONDIȚII: Două ministere, un vicepremier și mai multe posturi de secretar de stat

Publicat1 mar. 2014, 10:04
Actualizat1 mar. 2014, 13:33
SursăREALITATEA TV

UDMR se pregătește să revină la putere, după aproape doi ani de opoziție. Liderii Uniunii s-au întâlnit, în acest weekend, la Târgu Mureș pentru a stabili condițiile intrării în Executivul lui Victor Ponta. UDMR ar vrea un post de vicepremier și două ministere, cel mai probabil Cultura și Mediul. Kelemen Hunor nu a confirmat aceste condiții.

UPDATE: Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU) a votat, sâmbătă, la Târgu Mureș, în unanimitate, împuternicirea Consiliului Permanent al Uniunii pentru a purta negocieri privind eventuala intrare la guvernare a formațiunii

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, în fața celor peste o sută de delegați la Consiliul Reprezentanților Unionali de la Târgu Mureș că, dacă Uniunea va accepta să intre la guvernare, "va fi un lucru bun și pentru România".

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea pe care o conduce, creată în urmă cu 25 de ani, pentru a reprezenta interesele comunității maghiare din Ardeal și susținută de aceasta, a înregistrat și succese și eșecuri, care însă nu i-au abătut din cale pe reprezentanții săi. El a arătat că maghiarii i-au confirmat prin vot pe reprezentanții UDMR, care au primit peste 80 la sută din voturile comunității, iar aceștia au o răspundere mare, să îi reprezinte atât pe cei care i-au votat, cât și pe cei care nu i-au votat.

"Am primit peste 80 la sută din voturi, ne-am asumat reprezentarea comunității în integralitatea ei, este obligația noastră să ducem cauza maghiarimii din România înainte. Suntem din nou într-un prag de decizii importante în 2014", a spus Kelemen Hunor, adăugând că de fiecare dată pentru UDMR au contat interesele magharilor din Ardeal și că s-au luat în considerare factori importanți, de fiecare dată când s-au adoptat "decizii curajoase".

El a arătat că o decizie însemnată se referă la situația politică a României, după scindarea USL de zilele trecute, "o alianță de 70 la sută care a condus țara, dar nu e sigur că a și guvernat-o".

Președintele UDMR a spus că, dacă va accepta invitația premierului Victor Ponta de a intra la guvernare, Uniunea va trebui să reprezinte interesele comunității maghiare și să aducă "un plus de valori" referitoare la acestea într-o coaliție în care toți se preocupă de interesele proprii, Kelemen adăugând că, dacă Uniunea va accepta să intre la guvernare, "va fi un lucru bun și pentru România".

Kelemen: Există un risc ca UDMR să ajungă sub pragul de 5% la europarlamentare, nu ne putem delăsa

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că "există un risc" ca Uniunea să fie sub pragul de 5% la alegerile europarlamentare, chiar dacă se duc tratative cu PCM pentru o listă comună, subliniind că activiștii formațiunii nu se pot "delăsa", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, în discursul rostit în fața celor peste o sută de delegați la Consiliul Reprezentanților Unionali de la Târgu Mureș, că "există un risc" ca Uniunea să fie sub pragul de 5% la alegerile europarlamentare, chiar dacă în urma unei "decizii raționale" Tokes Laszlo nu va candida pe listele PPMT și se duc tratative cu PCM pentru o listă comună la PE.

Președintele UDMR a declarat, vineri seară, că se gândește la un post de vicepremier și două-trei ministere, însă acest lucru se va stabili în funcție de structura coaliției guvernamentale.

Maghiarii ar mai vrea retragerea statului român din procesele impotriva primarilor care au arborat steagul secuiesc, adoptarea unui act normativ care să legalizeze utilizarea simbolurilor locale în instituții publice și înființarea liniei maghiare la Universitatea din Târgu Mures.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că nu e vorba de pus condiții.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica