Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, în fața celor peste o sută de delegați la Consiliul Reprezentanților Unionali de la Târgu Mureș că, dacă Uniunea va accepta să intre la guvernare, "va fi un lucru bun și pentru România".
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea pe care o conduce, creată în urmă cu 25 de ani, pentru a reprezenta interesele comunității maghiare din Ardeal și susținută de aceasta, a înregistrat și succese și eșecuri, care însă nu i-au abătut din cale pe reprezentanții săi. El a arătat că maghiarii i-au confirmat prin vot pe reprezentanții UDMR, care au primit peste 80 la sută din voturile comunității, iar aceștia au o răspundere mare, să îi reprezinte atât pe cei care i-au votat, cât și pe cei care nu i-au votat.
"Am primit peste 80 la sută din voturi, ne-am asumat reprezentarea comunității în integralitatea ei, este obligația noastră să ducem cauza maghiarimii din România înainte. Suntem din nou într-un prag de decizii importante în 2014", a spus Kelemen Hunor, adăugând că de fiecare dată pentru UDMR au contat interesele magharilor din Ardeal și că s-au luat în considerare factori importanți, de fiecare dată când s-au adoptat "decizii curajoase".
El a arătat că o decizie însemnată se referă la situația politică a României, după scindarea USL de zilele trecute, "o alianță de 70 la sută care a condus țara, dar nu e sigur că a și guvernat-o".
Președintele UDMR a spus că, dacă va accepta invitația premierului Victor Ponta de a intra la guvernare, Uniunea va trebui să reprezinte interesele comunității maghiare și să aducă "un plus de valori" referitoare la acestea într-o coaliție în care toți se preocupă de interesele proprii, Kelemen adăugând că, dacă Uniunea va accepta să intre la guvernare, "va fi un lucru bun și pentru România".
"M-a sunat Ponta, am spus da, să discutăm condițiile, dacă se pot crea condițiile unei guvernări optime. Am acceptat invitația la tratative, mâine, poimâine vom încerca găsim o formulă care să facă posibilă guvernarea comună. Pentru această decizie vom cere un mandat, împuternicire de la CRU, să putem duce tratative. (...) În aceste zile, s-a vorbit de intrarea la guvernare UDMR și în media din România s-a creat o isterie antimaghiară, s-a dorit crearea aparenței că intrarea UDMR la guvernare ar dăuna României. Eu spun că, dacă UDMR acceptă, va fi un lucru bun și pentru România", a spus Kelemen Hunor.
Acesta a arătat că, pentru UDMR, acceptarea intrării la guvernare nu are nicio conotație ideologică, pentru că drepturile comunității la educație, utilizarea limbii materne "nu sunt probleme de stânga sau de dreapta" și, dacă va lua această decizie, Uniunea va trebui să ducă în Guvern valorile din programul său, pe care le-a reprezentat peste tot în Europa și o va face și în continuare. Kelemen Hunor a arătat că se cunosc riscurile, în situația în care UDMR nu acceptă "un rol la guvernare", pentru că, de când e în opoziție, a constatat că au fost depuse "destul de multe proiecte legislative" care nu sunt favorabile comunității maghiare din România și că există "sentimente antimaghiare".
"De fiecare dată când UDMR a participat la guvernare, cetățenii maghiari din România s-au simțit mai în siguranță. De când nu mai suntem, există încercări de a ne limita drepturile deja obținute, de a ne reduce rezultatele din ultimii 25 de ani", a spus Kelemen Hunor.