Guvernul va sprijini firmele care se aprovizionează din Ucraina, Rusia și Belarus și care își vor reduce producția dacă nu vor mai putea aduce materie primă din aceste țări.
"Deocamdată nu există cazuri de firme care au astfel de probleme. Dar vor fi probabil cazuri în care societăți comerciale, ați văzut cazul TMK, în care ne-am implicat și am intervenit să își poate lua salariile, dacă intervine vreo problemă pe lanțul de aprovizionare și nu mai au materie primă, cu siguranță producția se reduce, atunci avem nevoie de o protecție socială", a spus Budăi.
Protecția socială este și pentru angajator, și pentru angajat, a subliniat el.
"Angajatorul este sprijinit să nu facă concedieri. Statul preia o parte din cheltuielile cu angajații. Mergem pe acea formă de 75% cum s-a mers și la pandemie. Ordonanța de Urgență va fi valabilă până la 31 decembrie 2022 și dacă va fi cazul o vom prelungi", a completat oficialul guvernamental.
"Am început cu Ucraina și Rusia, dar am aflat că există firme care au relații contractuale și cu Belarus și am introdus și această țară", a mai spus el.
Potrivit lui Budăi, ordonanța a fost discutată cu mediul de afaceri și sunt așteptate ultimele avize.