Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, într-o conferință de presă la Negrești Oaș, că nu e cazul să fie stârnită teamă sau panică în rândul populației, dar că nimeni nu poate nega că există o criză majoră, iar conflictul din Ucraina este din ce în ce mai aproape de frontiera României.
Victor Ponta a susținut că statul român trebuie să aibă, prin instituțiile sale reprezentate în CSAT, o analiză clară și o strategie comună privind criza din Ucraina, susținând că toate instituțiile guvernamentale sunt pregătite să participe la această analiză.
"Din acest punct de vedere, tot ceea ce ține de Guvern și de instituțiile guvernamentale, suntem pregătiți să participăm la această analiză, care e însă o analiză complexă pe care doar CSAT o poate face și e o strategie eficientă și responsabilă, repet, prin care să ne îndeplinim toate îndatoririle ca frontieră a NATO, dar în același timp să spunem clar cum putem ajuta Moldova", a menționat Ponta.
El a subliniat că populația nu trebuie să se teamă sau să fie panicată.
"Nu e cazul să stârnim teamă sau panică în populație. Niciun cetățean român nu se află și nu se va afla în pericol", a precizat Ponta.
El a arătat, pe de altă parte, că nimeni nu poate nega că există o criză majoră la frontiera României și a spus că țara se află într-o direcție bună din punctul de vedere al dezvoltării economice, al absorbției fondurilor europene, a tot ceea ce ține de îmbunătățirea inclusiv a capacității sale militare.
"Am alocat sume suplimentare pentru MApN, desfășurăm operațiuni comune cu partenerii noștri strategici - SUA, Canada, țările europene - însă trebuie să luăm act de faptul că din păcate criza din Ucraina nu doar că nu se rezvolvă, ci se întețește, conflictul este din ce în ce mai aproape de frontiera României, iar Odessa e chiar foarte aproape de frontiera României”, a adăugat Ponta.
Sâmbătă, premierul Victor Ponta spunea că situația din Ucraina, "care se agravează de la o zi la alta, reprezintă pentru România cea mai mare provocare de securitate din ultimii 20 de ani".
Premierul Victor Ponta a făcut aceste declarații la Fabrica de Avioane din Craiova, unde le-a spus reprezentanților uzinei că, "deși ne paște un război", vestea bună pentru ei este că vor avea comenzi.