Președintele american Donald Trump a dat asigurări sâmbătă că un memoriu extrem de controversat și critic la adresa FBI care relevă, potrivit autorilor republicani, abuzuri în supravegherea campaniei electorale a miliardarului american din 2016, îl disculpă în ancheta pe tema presupusei implicări a Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA, informează AFP.
"Acest memoriu îl disculpă complet pe 'Trump' în anchetă. Dar Vânătoarea de Vrăjitoare Ruse continuă și tot continuă. Nu a existat nicio Complicitate și nu a existat nicio Obstrucție (cuvântul care este folosit acum pentru că, după un an de cercetări nesfârșite și de găsit NIMIC, complicitatea a murit). Este o rușine americană!", a scris Trump pe contul său de Twitter, referindu-se la el folosind persoana a III-a.
Trump a pus vineri sub semnul întrebării integritatea celor mai înalte eșaloane din Departamentul Justiției și FBI pe care le acuză că au "politizat" ancheta asupra ingerinței ruse în alegerile prezidențiale în favoarea adversarilor săi democrați.
Președintele american a aprobat declasificarea unei note confidențiale redactate de republicanii din Congres și care justifică aceste critici, detaliind, în opinia lor, un abuz de putere al FBI odată cu punerea sub ascultare a unui membru al echipei sale de campanie înainte de alegerile din noiembrie 2016.
Nota de patru pagini, redactată de membrii republicani ai Comisiei pentru serviciile de informații din Camera Reprezentanților, în pofida opoziției vehemente a membrilor săi democrați, a fost ulterior publicată pe site-ul Congresului. "Memorandumul Nunes", de la numele președintelui comisiei, Devin Nunes, urmărește să retraseze procedura secretă a punerii sub ascultare a consilierului Carter Page de către FBI cu concursul Departamentului Justiției cu începere din octombrie 2016.
Potrivit republicanilor, anchetatorii și-ar fi justificat această acțiune bazându-se pe un dosar de informații redactat de un fost spion britanic, Christopher Steele, angajat de un cabinet american plătit, la rândul său, de campania lui Hillary Clinton. Ei acuză FBI nu au adus la cunoștință judecătorilor care au autorizat punerea sub ascultare că echipa de campanie a lui Clinton a contribuit la finanțarea dosarului sau că Steele îi era ostil lui Trump.
Nota îl pune în dificultate pe fostul număr doi din Departamentul Justiției Bruce Ohr și îl citează pe fostul număr doi al FBI Andrew McCabe, care a demisionat recent. Donald Trump i-a numit pe actualul procuror general al SUA, Jeff Sessions, și pe actualul director al FBI, Christopher Wray. Acesta din urmă l-a înlocuit pe James Comey, demis pe neașteptate de Trump din cauza anchetei derulate asupra ingerinței ruse în campania electorală din 2016.