Horoscop· 6 min citire

Horoscop 10 iulie 2019. Se anunță o zi complicată. Zodia care va fi trădată

Horoscop 10 iulie 2019. Se anunță o zi complicată. Zodia care va fi trădată

Horoscop 10 iulie 2019. Se anunță o zi complicată. Zodia care va fi trădată

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 iul. 2019, 09:55

Horoscop 10 iulie 2019. Află ce ți-au rezervat astrele pentru ziua de miercuri, 10 iulie 2019!

Horoscop 10 iulie 2019. Berbec

Poate nu culegi acum chiar rezultatele pe care le-ai intenționat atunci când te-ai implicat într-o acțiune, și ai tendința de a aluneca încet spre decepție. Dacă ai fi mai atent, ai descoperi că tot e ceva decât nimic, pentru că sigur există un avantaj în ceea ce ți se oferă la efortul depus, chiar dacă nu e chiar ceea ce ai dorit. Jumătatea plină a paharului cântărește mult mai mult decât crezi.

Horoscop 10 iulie 2019. Taur

Treburile casnice te preocupă mai mult, pentru că azi ai starea necesară de a privi în jur cu mai multă atenție la detalii. Descoperi cu această ocazie că se cer făcute reparații prin locuință, că grădina cere îngrijire, că nu ai mai făcut curățenie de atâta vreme, că educația copiilor lasă de dorit. Sunt astfel de momente când descoperi cu alți ochi micile nereguli ale vieții de familie și începi să le iei pe toate la puricat pentru a restabili ordinea corectă.

Horoscop 10 iulie 2019. Gemeni

Horoscop 10 iulie 2019. Ceva nu mai merge în relația de suflet, ești blocat într-un punct fragil pe care nu prea știi cum să-l gestionezi. Unul din voi suferă, se simte neglijat, nu mai are aceeași senzație de armonie și bună înțelegere, dar la originea acestui hop e o banală replică prost interpretată. Dacă ați găsi timpul potrivit și starea necesară pentru a sta puțin de vorbă față în față, ați găsi imediat unde se ascunde punctul sensibil și să-l reparați cu explicații și scuze.

Horoscop 10 iulie 2019. Rac

Uneori, visele nu se împlinesc atunci când vrei tu, nici cât ai bate din palme, dar nu trebuie să vezi acest lucru ca pe un motiv de dezamăgire. E semn că nu tot ce ne dorim este potrivit pentru noi, deci nu este posibil într-un anumit moment al vieții. Același sentiment îl vei avea și tu astăzi, că un mare scop se destramă, nu poate fi atins conform planurilor tale, dar întotdeauna apare un plan de rezervă.

Horoscop 10 iulie 2019. Leu

Taci și suportă unele condiții care nu prea îți convin, la prima vedere. Nu-ți place deloc să o faci pe umilul, când tu ai o atitudine de lider și orgolii imense, dar de data aceasta vei vedea că o poziție inferioară, un ton scăzut și puțină modestie nu strică deloc. Ai multe de câștigat de pe urma unei astfel de atitudini, după principiul capul tăiat sabia nu-l taie.

Horoscop 10 iulie 2019. Fecioară

Mediul în care altădată te simțeai foarte bine, în care comunicai extrem de ușor și unde erai primit cu brațele deschise, dintr-o dată nu mai e la fel de prietenos. Parcă ai fi printre străini, nu printre prieteni sau rude, pentru că ai senzația că la tot ce le spui, ei resping orice părere, contrazic permanent și refuză ideile tale. Încearcă să-i înțelegi tu pe ei, pentru că fiecare are toanele sale, și de data aceasta cel care trebuie să dea dovadă de toleranță ești tu.

Horoscop 10 iulie 2019. Balanță

Te simți blocat într-o zonă în care nu se mai întâmplă nimic și e normal să fii dezorientat și să nu mai știi ce să faci. Să lași lucrurile așa, cu speranța că se vor rezolva de la sine, sau să acționezi în vreo direcție, ca să depășești impasul? Înainte de a face sau decide ceva, ar fi bine să discuți cu cineva care are mai multă experiență, pentru că tu te simți, momentan, golit de inspirație. Consideri că ai încercat tot ce se putea face și acum nu mai ai alte idei, ca atare e bine să ceri ajutor din afară.

Horoscop 10 iulie 2019. Scorpion

Azi îți consumi energia pe fleacuri, dar îți place, deoarece e o atmosferă relaxantă în care nu ți se cere nimic complicat sau dificil. Ai o mulțime de lucruri mărunte de făcut, dar sună bine pentru că reușești să ștergi o mulțime de sarcini dintr-un foc. Poate te apuci să faci curat prin hârtii, prin cutii, prin sertare, sau aduci corespondența lunii la zi, si închei ziua cu un sentiment plăcut, relaxant, cum că ai reușit să mai scapi de o serie de mărunțișuri de care trebuia, odată și-odată, să te ocupi.

Horoscop 10 iulie 2019. Săgetător

Privește cu mai mult curaj spre trecut, pentru că deții experiența necesară pentru a putea da acum sfaturi. Cineva are nevoie de opinia ta cu privire la rezolvarea unei probleme, iar tu ai trecut deja prin ceva similar și ai ști să-i oferi instrucțiunile cele mai prețioase. Umblă în sipetul de amintiri, scoate la lumină experiențe de viață ce pot fi acum altuia de folos și împărtășește cu încredere din tot ce ai trăit pe pielea ta.

Horoscop 10 iulie 2019. Capricorn

Dacă pleci la drum, înarmează-te cu mult calm, pentru că vor fi deplasări încărcate de o oarecare stare de tensiune. Ori ceva apare pe parcurs și îți strică ție toată plăcerea călătoriei, ori nu găsești ceea ce ai fi sperat, la destinație, ca atare nu se poate vorbi de o zi tocmai bună pentru a pleca de acasă. Dar parcă nici acasă nu te simți în largul tău, ca atare fii pregătit pentru o atmosferă cam sumbră în care nu te vei simți bine oriunde te-ai afla. Se vede că ești obosit și stresat și de aceea nimic nu-ți convine.

Horoscop 10 iulie 2019. Vărsător

Atitudinea ta tonică, optimistă, încrezătoare e un exemplu demn de urmat de cei apatici și pesimiști. Tu faci un pas în față și arăți tuturor că nimic nu e atât de greu încât să nu poată fi rezolvat, nimic nu e atât de trist încât să merite să-ți torni cenușă în cap, și prin această atitudine atât de luminoasă, poți trage și pe alții după tine, în sus. Sunt câteva persoane în preajma ta care l-au luat pe nu în brațe și se plâng întruna, dar au noroc de o prezență ca a ta care le readuce și lor zâmbetul pe buze și speranța în suflet.

Horoscop 10 iulie 2019. Pești

Dacă asculți ce-ți spune lumea, ajungi să nu mai duci la capăt ce ai început, pentru că te lași influențat de zvonuri, bârfe și emoțiile negative ale celorlalți. Tu poate ești mult mai capabil, dar dacă vezi că toți se îndoiesc de ceea ce vrei să realizezi, începi să gândești și tu ca ei. Dacă ai putea face abstracție de atmosfera apăsătoare și sumbră în care nimerești fără voia ta, ar fi o zi mult mai bună, dar discuțiile negativiste cu cei din jur te prind într-un moment sensibil ce-ți taie tot elanul de a mai continua ceva.

Citește horoscopul complet pe acvaria.com

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Horoscop