Agenția americană pentru Securitatea Națională (NSA) a interceptat conversațiile premierului Israelului, Benjamin Netanyahu, cu membri ai Congresului și cu reprezentanți ai grupurilor americano-evreiești, în cursul negocierilor marilor puteri cu Iranul, afirmă surse citate de Wall Street Journal, scrie Mediafax.
Administrația Barack Obama a recurs la aceste măsuri de monitorizare pentru a colecta informații în scopul contracarării campaniei premierului Benjamin Netanyahu împotriva semnării acordului nuclear cu Iranul.
Agenții NSA au aflat că Benjamin Netanyahu și consilierii săi aveau informații despre stadiul negocierilor pe tema programului nuclear iranian, aflate prin operațiuni ale serviciilor secrete israeliene. Operațiunile NSA au avut loc în pofida asigurărilor oferite la începutul anului de Administrația Barack Obama că nu va mai intercepta aliați ai Statelor Unite.
Președinția Statelor Unite nu a negat informațiile apărute în cotidianul The Wall Street Journal. "Nu efectuăm operațiuni externe de spionaj decât în situații în care există interese specifice de securitate națională. Acest lucru este valabil atât în cazul cetățenilor de rând, cât și al liderilor", a declarat, potrivit ziarului The Jerusalem Post, un reprezentant al Consiliului prezidențial pentru Siguranța națională din SUA.
Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a avut disensiuni puternice cu Administrația Barack Obama din cauza acordului nuclear cu Teheranul. Iranul și marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) au ajuns, pe 14 iulie, la un acord privind programul nuclear iranian.
Acordul include un compromis între Washington și Teheran care va permite inspectorilor ONU să solicite vizite la obiective militare iraniene, în cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspecții inopinate.
Israelul, un aliat strategic al Statelor Unite, a condamnat vehement acordul cu Iranul, avertizând că este periclitată pacea globală și semnalând că va face toate eforturile diplomatice pentru a bloca aplicarea documentului. Arabia Saudită a exprimat preocupare privind programul nuclear iranian. Documentul a fost contestat de politicieni republicani americani.