SUA și UE așteaptă formarea cât mai rapidă a unui nou guvern în Republica Moldova

SUA și UE așteaptă formarea cât mai rapidă a unui nou guvern în Republica Moldova
SUA și UE au salutat rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova și și-au exprimat speranța că un guvern va fi format cât ma repede la Chișinău.
Washingtonul califică recentele alegeri parlamentare, desfășurate duminică în Republica Moldova, drept un "reper important pe calea democrației" și îndeamnă liderii moldoveni să formeze "cât mai rapid un guvern", a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, citată de Ria Novosti și TASS, potrivit Agerpres.
Statele Unite ale Americii sunt pregătite să colaboreze cu noul guvern al Republicii Moldova, ce va fi format ca urmare a rezultatelor alegerilor parlamentare desfășurate la 30 noiembrie, a afirmat, într-o declarație de presă, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat.
"SUA felicită poporul Republicii Moldova cu ocazia alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, un alt reper important în dezvoltarea democratică a țării", declară reprezentanta diplomației americane.
În general, SUA, potrivit acesteia, împărtășesc evaluarea misiunii OSCE că alegerile au corespuns standardelor și normelor internaționale. La fel ca observatorii OSCE, SUA își exprimă îngrijorarea față de decizia Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova de a exclude unul dintre partide din cursa electorală doar cu câteva zile înaintea votului, a indicat Harf.
"Statele Unite îndeamnă liderii Moldovei să acționeze rapid pentru a forma un nou guvern", a adăugat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, subliniind că noul executiv de la Chișinău trebuie "să lupte împotriva corupției, să avanseze pe calea reformelor și să găsescă o soluție completă și pașnică pentru diferendul din Transnistria".
În alegerile parlamentare care au avut loc duminică, la termen, în Republica Moldova, lupta s-a dat în principal între forțele politice care formează alianța de guvernământ proeuropeană (liberal-democrații, democrații) și partidele de stânga din opoziție (comuniștii și socialiștii), care sunt în favoarea integrării eurasiatice.
După numărarea a 95,85% din voturi, Partidul Socialiștilor sse situează pe primul loc cu 21,03%, fiind urmat de Partidul Liberal Democrat, al fostului premier Vlad Filat, cu 19,68% din sufragii.Pe locul trei s-a clasat Partidul Comunist, al lui Vladimir Voronin, cu 17,86%, iar pe locul patru, Partidul Democrat, cu 15,89%, urmate de Partidul Liberal, cu 9,44% din sufragii.
Un mesaj similar a fost transmis de la Bruxelles.
UE salută organizarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, așteaptă formarea rapidă a unui Guvern "inclusiv și responsabil" și o opoziție constructivă și este pregătită să continue cooperarea pe drumul către transparență, statul de drept și economia de piață, se arată într-un comunicat SEAE, citat de Mediafax.
În acest comunicat emis de Serviciul European pentru Acțiune Externă (SEAE), Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini și comisarul însărcinat cu Politica de Vecinătate și Negocieri de Aderare Johannes Hahn afirmă că iau notă de declarația OSCE potrivit căreia scrutinul de duminică a fost "caracterizat de o largă opțiune pentru alternative politice, bine administrat în general, deși excluderea unui concurent electoral cu puțin înainte de ziua alegerilor a ridicat întrebări privind momentul și circumstanțele".
UE "așteaptă acum cu nerăbdare atât formarea rapidă a unui Guvern inclusiv și responsabil, cât și o opoziție constructivă", afirmă Mogherini și Hahn citați în comunicat, adăugând că Uniunea "este pregătită să-și continue cooperarea apropiată cu Republica Moldova pe drumul către transparență, statul de drept și o economie de piață mai puternică".
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























