Cheltuielile pentru repatrierea și funeraliile victimelor din accidentul elicopterului SMUR din Republica Moldova vor fi suportate de statul român a precizat premierul Dacian Cioloș.
Șeful executivului a adăugat că partea română se va implica direct în ancheta privind modul în care s-a produs accidentul.
„În cursul acestei zile, am avut două convorbiri telefonice cu premierul Republicii Moldova, care m-a asigurat de tot sprijinul în desfășurarea anchetei. Procurorul general al Republicii Moldova se deplasează la locul accidentului, unde se vor lua toate măsurile pentru repatrierea celor decedați. De asemenea, am vorbit și cu procurorul general adjunct al României, care m-a informat că este în curs de instituire un protocol cu Republica Moldova, astfel încât partea română să fie parte în ancheta care investighează cauzele accidentului”, a declarat Dacian Cioloș.
Mai mult, se va semna un protocol între cele două state ca două echipe criminastice din România să se deplaseze la locul accidentului pentru a colabora cu specialiștii moldoveni.