Extern· 2 min citire

Rusia și-a trimis inginerii la centrala de la Zaporoje. Cum motivează decizia autoritățile de la Kremlin

Centrala de la Zaporoje, un punct strategic în războiul din Ucraina. Foto/Profimedia

Centrala de la Zaporoje, un punct strategic în războiul din Ucraina. Foto/Profimedia

Publicat12 mar. 2022, 19:30
SursăRealitatea

Unsprezece angajați ai Rosatom au ajuns vineri la centrală - cea mai mare din Europa, de pe fluviul Dniepr - conduși de ingineri ai centralelor ruse de la Balakovo, de pe Volga, și Rostov pe Don, a precizat Energoatom pe canalul de mesagerie Telegram.

Reponsabili ai autorității nucleare ruse Rosatom au ajuns vineri la centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, bombardată pe 4 martie și ocupată de trupele ruse, afirmând că au făcut deplasarea pentru a verifica nivelul de radiație, a anunțat sâmbătă agenția nucleară ucraineană Energoatom, relatează AFP și Reuters.

Unsprezece angajați ai Rosatom au ajuns vineri la centrală - cea mai mare din Europa, de pe fluviul Dniepr - conduși de ingineri ai centralelor ruse de la Balakovo, de pe Volga, și Rostov pe Don, a precizat Energoatom pe canalul de mesagerie Telegram.

Acești ingineri au comunicat personalului ucrainean că au fost trimiși pentru "a evalua nivelul de radiație" și "a ajuta la repararea centralei", după bombardamentele pe care le-a suferit la începutul lui martie, potrivit Energoatom.

Însă refuzul personalului ucrainean de a colabora cu rușii ar fi de asemenea un motiv al venirii lor, potrivit agenției.

Unul dintre rușii care a venit la centrală cu inginerii, care s-a prezentat drept noul responsabil al administrației locale militaro-civile, a anunțat personalul că centrala este acum considerată teritoriu rus și că este în subordinea agenției ruse Rosatom, a mai adăugat Energoatom.

Într-un comunicat separat, Rosatom a confirmat trimiterea de specialiști ruși, dar a indicat că funcționarea centralei de la Zaporojie, ca și a celei de la Cernobâl de asemenea ocupate de ruși, rămâne asigurată de personal ucrainean.

Specialiștii ruși sunt acolo pentru a "consilia" echipele ucrainene, a adăugat sursa citată.

Asta include "restabilirea alimentării cu energie electrică a centralei de la Cernobâl și sistemul de protecție fizică al centralei de la Zaporojie", a explicat operatorul rus.

"Activitățile vizând garantarea siguranței exploatării centralelor nucleare ucrainene sunt derulate în contact strâns cu conducerea AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică)", dă asigurări Rosatom.

Tancurile rusești au tras pe 4 martie asupra centralei de la Zaporojie, provocând un incendiu și temeri privind producerea unei catastrofe.

Cu șase reactoare VVER-1000 de concepție sovietică, centrala, inaugurată în 1985, dispune de o capacitate totală de aproape 6.000 de megawați, suficient pentru a furniza energie electrică pentru patru milioane de gospodării.

Într-o perioadă normală, situl produce o cincime din electricitatea Ucrainei și aproape jumătate din energia sa nucleară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern