Papa Francisc a cerut luni "acces liber" pentru toți credincioșii evrei, musulmani și creștini, la locurile sfinte de la Ierusalim, într-o întâlnire cu președintele israelian Shimon Peres.
"Vom fi bucuroși să ne rugăm în casa noastră sau a voastră, la invitația voastră și potrivit alegerii voastre", i-a spus Peres Papei. Abbas a acceptat invitația încă de duminică, potrivit negociatorului palestinian Saëb Erakat, care a evocat data de 6 iunie.
În timpul vizitei sale la președinția israeliană, Papa a îndemnat la "încetarea violenței și manifestărilor de intoleranță" față de persoane sau locuri de cult din Ierusalim, în urma unui val recent de vandalism, în spatele căruia se află naționaliști evrei, asupra unor lăcașe creștine și musulmane.
"Locurile Sfinte nu sunt muzee sau monumente pentru turiști, ci locuri în care comunități de credincioși își trăiesc credința, cultura, inițiativele caritative. Ele trebuie să fie respectate în sacralitatea lor, protejându-se astfel nu doar moștenirea trecutului, ci și persoanele care le frecventează în prezent și le vor frecventa în viitor", a pledat Papa.
"Fie ca valoarea religioasă și culturală universală a Ierusalimului să strălucească deplin, ca o comoară pentru întreaga umanitate! Cât de frumos este atunci când pelerini și locuitori pot să aibă un acces liber la Locurile Sfinte și să participe la celebrări!", i-a mai spus el șeful statului israelian.
Ierusalimul reprezintă un oraș sfânt pentru aproximativ trei miliarde de creștini, evrei și musulmani. Însă accesul le este restricționat în special palestinienilor din Cisiordania, despărțiți de Ierusalim printr-un zid înalt de beton.
Reiterând condamnarea "antisemitismului sub toate formele posibile", Francisc a criticat dur vandalismul și "manifestările de intoleranță față de persoane sau locuri de cult evreiești, creștine și musulmane".
Peres și Papa, care întrețin relații foarte călduroase, au avut o lungă întrevedere privată și au plantat împreună un măslin - simbolul păcii - în grădina președinției israeliene.
"Știți că mă rog pentru dumneavoastră și știu că vă rugați pentru mine", a spus Francisc.