Refugiații din Ucraina vor avea acces la consultații medicale prin telefon, în limba ucraineană, atât pentru servicii de medicină generală, cât și de pediatrie. Numărul de telefon 0040 373787805 cu acoperire națională este gratuit și disponibil 24/7.
În comunicat sunt invocate date furnizate de Poliția de Frontieră Română, conform cărora de la izbucnirea războiului și până în prezent, în România au sosit aproximativ 400.000 de refugiați din Ucraina. Aproape 305.000 persoane au plecat deja către alte țări, în timp ce 95.000 au rămas pe teritoriul României.
"Nu ne putem imagina ce este în sufletul oamenilor care fug pentru a-și salva viața și care sunt nevoiți să își lase în urmă tații, frații, soții și ceilalți membri ai familiei. Însă putem înțelege că acum este momentul, din nou, să ajutăm. De această dată printr-un serviciu personalizat de telemedicină, care să le ofere informațiile medicale de care au nevoie, în limba pe care o vorbesc", au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
La începutul lunii martie, împreună cu partenerii și donatorii săi, asociația a trimis de ambele părți ale graniței dintre România și Ucraina aproape 100 de tone de produse - alimente, medicamente, pături, produse de igienă etc.
În prezent, Asociația Zi de Bine amenajează într-unul dintre centrele de tranzit de la Iași locuri de joacă pentru copii și spații de recreere pentru mame, în timp ce la București, pe 1 aprilie, va deschide porțile Centrului Comunitar Zi de BINE, dedicat comunității ucrainene.