Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că se așteaptă ca, la summitul NATO din iulie, Ucarina să primească o „formulă” de a deveni membră a Alianței.
"Mă aștept de la ei să dea un semnal clar, inteligibil și o formulă pentru noi, desigur, de a deveni membru NATO", a transmis ministrul ucrainean prin serviciul său de presă.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă puternic pe aderarea Ucrainei la NATO, deși admite că aceasta nu este posibilă atât timp cât țara sa se află în război cu Rusia.
Șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrii Iermak, a declarat miercuri că Ucraina așteaptă de la summitul ce va avea loc la Vilnius pe 11-12 iulie să primească invitația de a adera la Alianță cu o "dată deschisă". Adresându-se think tank-ului Atlantic Council, oficialul ucrainean a susținut că lipsa unei decizii "puternice" în acest sens la summit i-ar demoraliza pe cetățenii ucraineni.
El a mai spus că sunt în desfășurare consultări între Kiev și Washington asupra măsurilor pe care liderii statelor NATO le-ar putea aproba la Vilnius pentru a consolida securitatea Ucrainei până când această țară va putea beneficia de garanții de securitate formale din partea Alianței.
Dar aliații Kievului sunt divizați asupra orizontului de timp în care Ucraina ar trebui să se alăture NATO, în timp ce unele guverne occidentale se tem că o asemenea decizie riscă să aducă Alianța mai aproape de un război cu Rusia.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că prioritatea în prezent este continuarea sprijinului militar occidental pentru a ajuta Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Aprovizionată cu noi arme occidentale, armata ucraineană a lansat la începutul lunii iunie o contraofensivă contra trupelor ruse, cu rezultate deocamdată modeste.