Extern· 4 min citire

Război în Ucraina, ziua 479: Joe Biden nu intenționează să facă mai "ușoară" aderarea Ucrainei la NATO. Cauza distrugerii barajului Kahovka, dezvăluită - LIVE TEXT

Război în Ucraina, ziua 479 / Foto: Profi Media

Război în Ucraina, ziua 479 / Foto: Profi Media

Publicat17 iun. 2023, 07:12
Actualizat17 iun. 2023, 23:59

Ucraina a ajuns, astăzi, în ziua cu numărul 479 de război.

UPDATE 23:55 - Țările occidentale care au făcut „noi pași” în sprijinul Ucrainei, nominalizate punctual de Zelenski. Lideruk ucraimnean: „Vă mulțumesc”

Președintele Volodimir Zelenski a avut, sâmbătă seară, un discurs dedicat exclusiv mulțumirilor adresate partenerilor occidentali, ocazie cu care a trecut în revistă rezultatele obținute în această săptămână în materie de ajutor internațional, de la fiecare țară în parte, iar în final a mulțumit militarilor care luptă în est, acolo unde se desfășoară contraofensiva, confirmând cu această ocazie că există rezultate.

UPDATE 21:59 - Putin este deschis reluării dialogului cu Macron și Scholz. Kremlinul, gata să facă un pas spre o eventuală pace?

Kremlinul susține dialogul cu cancelarul german Olaf Scholz și cu liderul francez Emmanuel Macron, dar nu au fost primite încă propuneri pentru o astfel de conversație, anunță Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov.

UPDATE 20:30 - Cauza distrugerii barajului Kahovka, dezvăluită de New York Times. De unde aveau rușii planul construcției

Subminarea pasajului subacvatic către sala de turbine este cauza probabilă a distrugerii barajului hidrocentralei Kahovka, scrie The new York Times, potrivit Ziare.com.

O încărcătură explozivă poate fi plasată într-un coridor sau un tunel de întreținere care traversează inima de beton a structurii. Această concluzie a fost făcută de ingineri din Ucraina și SUA, citați de ziarul american.

Interlocutorii publicației se concentrează pe faptul că barajul a fost construit în perioada URSS, așa că Moscova a avut acces la toate schițele inginerești și știa unde se află punctul slab al structurii.

UPDATE 18:50 - Rabinul șef al Ucrainei, mesaj pentru Putin: „Sunt mândru de președintele Zelenski..."

Marele rabin al Ucrainei, Moshe Azman, i-a răspuns dictatorului de la Kremlin, Vladimir Putin, care l-a numit pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski „o rușine pentru poporul evreu”. „Personal, pot spune că sunt mândru de președintele Zelenski pentru că nu fuge și face tot ce poate pentru a ajuta poporul ucrainean. Și nu sunt singurul. Cred că întreaga lume este mândră de el”, a afirmat el, potrivit cotidianului ucrainean Pravda.

El a adăugat că în Ucraina nu există neonaziști. „În Ucraina există oameni decenți care își apără patria”, a spus Moshe Azman.

UPDATE 17:30 - Biden nu intenționează să facă mai "ușoară" aderarea Ucrainei la NATO

Întrebat dacă ar ușura barierele pentru aderarea Ucrainei la NATO, președintele american Joe Biden a răspuns categoric „nu”, scrie CNN.

„Nu. Pentru că trebuie să îndeplinească aceleași standarde. Așa că nu vom facilita lucrurile”, a declarat el reporterilor sâmbătă, înainte de plecarea sa la Philadelphia pentru primul său eveniment oficial de campanie prezidențială.

„Cred că au făcut tot ceea ce ține de demonstrarea capacității de coordonare militară, dar există o întreagă problemă: este sistemul lor sigur? Este necorupt? Respectă toate standardele pe care le respectă toată lumea, toate celelalte națiuni din NATO? Eu cred că da. Cred că poate. Dar nu este automat”, a mai spus liderul american.

UPDATE 06:00 Zelenski face o mențiune misterioasă despre șeful serviciului de spionaj al armatei, Kirilo Budanov, despre care Moscova susține că a fost rănit grav

Președintele Volodimir Zelenski a dezvăluit, vineri seara, în alocuțiunea rostită către compatrioți, că a avut o ședință a unui cabinet de război din care fac parte principalii comandanți militari, inclusiv șeful spionajului militar, generalul Kirilo Budanov, despre care propaganda rusă susține că ar fi fost rănit grav și ar fi tratat în Germania.

UPDATE 05:35 Președintele Biden mai elimină un obstacol pentru ca Ucraina să adere la NATO

Președintele american Joe Biden este de acord cu eliminarea unuia dintre obstacole pentru ca Ucraina să adere la NATO, a declarat pentru CNN o sursă familiarizată cu situația.

Potrivit sursei, Biden ar fi dispus să renunțe la Planul de Acțiune pentru Aderare (MAP) pentru Ucraina, care a fost descris într-un acord din 2008 ca fiind "următorul pas pentru Ucraina ... pe drumul lor direct spre aderare".

UPDATE 04:59 - Fiecare metru de teren recuperat este de cea mai mare importanță, spune Zelenski

Fiecare metru de teritoriu ucrainean recucerit de la forțele de ocupație rusești este „de cea mai mare importanță”, a declarat vineri Volodimir Zelenski.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern