Presa germană: Cum încearcă propaganda rusă să destabilizeze Europa

Presa germană: Cum încearcă propaganda rusă să destabilizeze Europa
Ipoteze noi de la Berlin. Presa germană este cea care atrage atenția că Moscova a revenit la tehnicile din perioada Războiului Rece și încearcă, prin verificatele metode KGB, să provoace tensiuni în Europa, scrie digi24.ro.
Au și exemple în care mașina de propagandă rusă a fost pusă în mișcare - printre acestea -criza refugiaților și incidentele de la Koln, din noaptea de Revelion.
„Măsuri active”, așa era cunoscută doctrina KGB în perioada Răzbiului Rece. Aceasta doctrină include dezinformare, propagandă, represiune politică și subversiune. Scopul principal, atunci și acum, să slăbească Occidentul, pentru a crea neînțelegeri între membrii NATO și pentru a submina autoritatea SUA în ochii comunității internaționale, în special în țările în curs de dezvoltare. Potrivit presei germane, sunt tot mai multe dovezi că stabilitatea și securitatea Europei este pusă la grea încercare de presiunile la care o supune Rusia. Mai exact, propaganda similar celei practicate până la căderea Cortinei de fier.
În sprijinul acestor afirmații, jurnaliștii germani vin cu două exemple recente: agresiunea la care au fost supuse peste 500 de femei în noaptea de Revelion, la Koln, și cazul unei adolescente de cetățenie rusă care reclamă că a fost violată de refugiați, în Germania.
În ambele situații, mașinăria de propagandă rusă ar fi funcționat ca unsă.
Incidentul de la Koln a fost asemănat în presa fidelă Kremlinului cu „Noaptea de Cristal”, cunoscută și ca „Noaptea sticlei sparte”. E vorba de noaptea de 9 spre 10 noiembrie, 1938, când trupele naziste au atacat, au ucis și au lăsat fără bunuri și proprietăți evrei din Germania și Austria. Violențele au durat zile în șir.
Scenariul propagandistic rusesc folosit în cazul Koln a fost repetat și în cel al adolescentei ruse care reclama un viol. În presa rusă, incidentul a fost numit - „răpirea și violul rusoaicei”, iar despre această întâmplare s-a vorbit intens și pe larg în presa din Rusia. În ciuda faptului că poliția germană a negat informațiile, televiziunile ruse au continuat să insiste că autoritățile germane ascund adevărul despre violențele comise de „refugiații agresivi”.
În același timp, pe 26 ianuarie, la o conferința de presă la Moscova, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut Germaniei să nu „mușamalizeze cazul Lisei".

Declarația lui Serghei Lavrov a iritat autoritățile germane, iar omologul de la Berlin i-a recomandat să nu „folosească povestea Lisei” pentru propagandă politică.
Potivit jurnaliștilor germani, scopul campaniilor de dezinformare scopul este unul singur - slăbirea guvernării Merkel, iar prin asta - destabilizarea Germaniei. Presa germană solicită serviciilor secrete germane să investigheze varianta.
„Guvernul german ar trebui să solicite BND (Agenția germană de informații externe, n.r.) să investigheze dacă guvernul rus a resuscitat vechile metode ale KGB. În termeni concreți, trebuie să afle dacă Rusia, prin agenții ai Serviciilor de Informații, influențează dezbaterea politică din Germania”, potrivit focus.de.
Germania nu este singura supusă presiunii propagandei ruse. În Franța și Germania, aceasta a îmbrăcat forma sprijinului pentru formațiunile de extremă dreaptă, care devin astfel portavocea ideilor Kremlinului. La rândul lor, Statele din Europa de Est au reclamat în repetate rânduri practicile Mosocovei.
Pusă în fața unei astfel de agresiuni informatice, Uniunea Europeană a creat anul trecut grup de specialiști în comunicare și Relații Publice care să lupte cu dezinformarea rușilor. În mai puțin de un an, a publicat nu mai puțin de 15 rapoarte în care încearcă să contracareze campaniile de dezinformare puse în scenă de Moscova.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News