Extern· 2 min citire

Măsuri fără precedent. Cum vrea UE să contracareze tertipurile prin care Rusia eludează sancțiunile

Foto arhivă Profimedia

Foto arhivă Profimedia

Publicat21 feb. 2023, 16:24
SursăRealitatea

După aproape un an de când UE și Occidentul au demarat ample acțiuni de sancționare economică a Rusiei, Moscova încă are resursele financiare necesare să pompeze bani în mașinăria de război. Motiv pentru care Europa se gândește la chestii mai dure.

Douăsprezece țări cer Uniunii Europene să împiedice prin instrumente comerciale ocolirea sancțiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, transmite marți agenția Reuters.

Belgia, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, România și Spania au redactat un document pentru dialogul cu reprezentanții guvernelor din UE care dezbat al zecelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Inițiativa arată că firmelor și țărilor care evită aplicarea sancțiunilor li se pot aplica măsuri comerciale legate inclusiv de accesul pe piața unică europeană.

Documentul consultat de Reuters consemnează că "tacticile de ocolire și eforturile de achiziție ale rușilor se înmulțesc și devin mai creative". "Prin aceste eforturi, Rusia încearcă să mențină aprovizionarea industriei sale militare și a domeniilor strategice care finanțează războiul cu componentele necesare, în ciuda sancțiunilor noastre", explică statele semnatare.

Acestea apreciază că este prin urmare urgent ca UE să acționeze ca un bloc pentru a opri ocolirea sancțiunilor, prin extinderea cooperării între organele vamale, fiscale și judiciare, serviciile de informații, institutele de cercetare și de statistică la nivel european și în cele 27 de țări membre.

"Utilizarea instrumentarului comercial al UE și eventual a altor instrumente de acțiune externă poate fi avută în vedere în cazuri de ocolire la scară mare pe teritoriul unui anumit stat care refuză să acționeze în aceste chestiuni", consideră cele 12 țări, adăugând că "ar trebui să transmitem un semnal puternic persoanelor și entităților din terțe state", și anume că "furnizarea de sprijin material pentru baza industrială militară și de apărare a Rusiei va avea consecințe grave privind accesul lor pe piața UE".

Uniunea ar trebui să avertizeze oficiale persoanele și entitățile din interior și din afară că s-ar putea afla în situația de a încălca sancțiunile; să creeze liste de companii de urmărit din cauza interesului special; să încurajeze firmele să introducă în contracte obligații privind utilizatorii finali ai produselor lor, explică documentul.

Conform acestuia, UE ar trebui să fie capabilă de o extindere a perspectivei privind produsele și componentele care pot fi legate de ocolirea sancțiunilor, pe baza celor găsite pe câmpul de luptă, în Ucraina. "Trebuie acordată o atenție specială componentelor occidentale vitale pentru industria militară rusă", care "nu sunt ușor de înlocuit: înlocuirea unui element în producția de armament necesită câteva luni, din cauza procedurilor de certificare și proiectare. O mică perturbare a acestor lanțuri de producție are prin urmare un impact semnificativ asupra capacității rușilor de a produce arme și echipamente militare".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern