Social· 8 min citire

Ziua Marinei. Au început exercițiile militarilor LIVE

Foto/Arhivă

Foto/Arhivă

Publicat15 aug. 2026, 08:30
Actualizat15 aug. 2026, 11:08

Prezent la ceremoniile prilejiuite de Ziua Marinei, premierul demis, Ilie Bolojan, a fost „primit” cu huiduieli de către românii sărăciți de austeritatea bihoreanului. Peste 3.500 de militari români și străini, zeci de nave, ambarcațiuni și aeronave de luptă participă astăzi la cel mai mare spectacol naval al anului.

UPDATE 10: 26 - Și-a început discursul ministrul Apărării, Radu Miruță

„Stimați distinși invitați, astăzi, de Ziua Marinei, ne uităm la Marea Neagră și știm un lucru extraordinar de clar, că România trebuie să facă tot ceea ce trebuie, astfel încât pacea să nu fie niciodată pusă la încercare. Ieri, uitându-ne pe valurile Mării Negre, pe care le puteți privi frumos și astăzi, am văzut un număr record de resturi de drone aduse la țărmul românesc. Cei care credeau că România este la marginea Uniunii Europene s-au înșelat. Și războiul din Ucraina a demonstrat că România nu este la marginea Uniunii Europene. România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene. Suntem pe flancul estic, la una dintre cele mai importante granițe ale Uniunii Europene. Suntem la frontiera într-o Europă liberă și o țară în care cetățenii își apără libertatea cu prețul vieții. Iar asta ne obligă și pe noi. Ne obligă pentru că pacea nu se păstrează sperând ca alții să nu ne atace. Pacea se păstrează înzestrându-ne și făcându-i pe alții să realizeze că dacă ne-ar ataca, prețul ar fi prea mare. Unii spun că suntem cei care continuăm și accelerăm programele de înzestrare al Armatei Române pentru a pregăti vreun război. Este exact invers. Înzestrăm Armata Română pentru a păstra pacea. Pentru că pacea fără înzestrare și fără o capacitate suficientă de apărare este doar o speranță. Vreau să le spun celor care încearcă să fructifice diverse evenimente pe Marea Neagră un lucru foarte clar. Că Armata Română nu va lăsa ca vulnerabilitățile de pe Marea Neagră să genereze probleme de securitate. Pentru asta ne pregătim în fiecare zi, pentru asta lucrăm împreună cu aliații noștri, atât politici cât și exclusiv militari, pentru asta gândim programe de înzestrare care să se potrivească amenințărilor curente și Marea Neagră face ca România să demonstreze o relevanță și mai mare la nivele european și la nivel NATO. Și facem lucrurile astea cu industrie românească, cu marinari români bine pregătiți, cu tehnologie românească și aducând la viață capabilități de producție care au fost mulți ani amortite. Și profit de această ocazie să-i mulțumesc domnului prim-ministru Ilie Bolojan pentru susținerea acestor cheltuieli ale Armatei Române chiar în vremuri în care există suficient de multe constrângeri bugetare. De asemenea, a domnului președinte Nicușor Dan, care a susținut absolut toate necesitățile și programele noi ale Armatei Române. Mă bucur că suntem astăzi împreună pentru că armata este parte din societate și împreună construim mai multă siguranță pentru fiecare dintre noi. Și eu cred că trebuie să încetăm să spunem atât de des lucruri care ne fac pe noi mici în raport cu alții, pentru că nu este absolut deloc așa. Trebuie să ne uităm onest, să verificăm cifre și vom vedea că avem prea multe motive să ținem capul sus. Este ce s-a întâmplat în ultimele zile, este un exemplu concret și recent despre ce înseamnă acest împreună, ce poate însemna dezinformare și ce înseamnă realitatea susținută de cifre. Împreună cu prim-ministru României, cu specialiștii de la Apele Române, care au gândit soluții, cu cei de la Ministerul Transporturilor și de la Armată, care au dus la îndeplinire aceste soluții, am reușit ca centrala cu reactorul 2 de la Cernavodă să poată funcționa încă șapte zile în plus față de momentul oficial în care anunțaseră că va fi oprită fără acele intervenții punctuale. Asta arată cifrele și realitatea este că soluțiile acestea punctuale, cauzate de lipsa unor soluții serioase din ultimii ani, și-au atins scopul. O altă realitate de care nu trebuie să fugim, să discutăm deschis, o realitate care pe bună dreptate creează multe emoții în societate și mai intens în rândul oamenilor din zona Dobrogea și estul României, este intrarea neautorizată a dronelor în ultimii ani în spațiul aerian românesc. Facem tot ce putem să fim mai buni de la o zi la alta cu ceea ce avem la dispoziție. Am înțeles ce trebuie, am cerut sprijin punctual acolo unde ceea ce trebuie nu poate fi compensat imediat, am venit acasă și ne-am făcut temele perfect, gestionând contracte de luptă, de înzestrare cu capabilități de luptă antidronă, cu radar de joasă altitudine, astfel încât ceea ce am văzut că s-a întâmplat după ce aceste capabilități vor ajunge înzestrarea Armatei Române, cu siguranță nu se va mai întâmpla. Și măsurile luate în ultima perioadă au demonstrat că au fost bine gândite. Însă, la granița noastră, realitatea arată că este un război real, că este un război în care se moare, că la câteva zeci de metri de frontiera României miroase a explozibil, vedem locuințe distruse și România, din că avem o graniță de 649,5 km cu o țară aflată în război, simte aceste consecințe indirecte”.

UPDATE - 10:21 - Premierul demis Ilie Bolojan și-a început discursul de Ziua Marinei

„Dragi români, sunt aici în semn de respect față de Marina română. Într-o vreme în care securitatea la granița de est nu mai este un fapt împlinit. Într-o vreme în care navigația sigură prin Marea Neagră este o miză zi de zi și nu o certitudine, dotările pe care le au la dispoziție forțele noastre navale, curajul și profesionalismul acestora contează mai mult ca oricând. Marina noastră nu este doar o instituție care formează oameni și caractere. Marina noastră este și o promisiune. O promisiune că, în aceste vremuri, oricât ar fi...România își va apăra granițele, nu doar cele care le vedem pe hărți, ci și cele pe care le simțim atunci când valurile mării se sparg la țărp. O promisiune că ne vom apăra oamenii și investițiile din Marea Neagră și o promisiune că vom apăra dreptul nostru de a naviga liber în Marea Neagră și pe mările lumii. Sunt aici să mulțumesc tuturor celor care, veghind pe mare, ne permit nouă să dormim liniștiți pe uscat. Să le mulțumesc celor care îi susțin, familiilor acestora, constructorilor de navă, lucrătorilor portuari. Să mulțumesc tuturor partenerilor noștri cu care colaborăm pentru securitatea graniței noastre de est și în Marea Neagră. Sunt aici să mulțumesc și cetățenilor din Constanța, pentru că acest mare oraș va rămâne inima marinei române. La mulți ani tuturor marinarilor noștri, la mulți ani marinei române! Dumnezeu să aibă în pază România!”

UPDATE - 10:15 - Consilierul prezidențial Marius Lazură ține un discurs în locul lui Nicușor Dan

UPDATE - 09:58 - A început procedura pentru ridicarea pavilionului și prezentarea onorului. Se vor trage 21 de salve de tun

UPDATE - 09:53 Premierul demis Ilie Bolojan a ajuns la fața locului, alături de ministrul Miruță. Garda militară îi prezintă onorul.

UPDATE 09:42 - Militarii au luat poziție pentru a începe defilarea.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului aduce pe faleza din Constanța un spectacol militar impresionant, cu ocazia împlinirii a 124 de ani de la prima ediție a Zilei Marinei. Ediția din acest an se desfășoară simultan în șase orașe, însă punctul central al festivităților rămâne litoralul, unde mii de spectatori sunt așteptați să urmărească manevrele de pe mare și din aer.

Desfășurarea de forțe include peste 3.500 de militari români și aliați, susținuți de o flotă masivă: mai mult de jumătate de sută de ambarcațiuni și nave militare, dintre care 42 aparțin Marinei Române, alături de echipamente ale partenerilor internaționali. Cerul va fi survolat de 15 aparate de zbor, printre care se numără avioane de vânătoare F-18 și aeronave de patrulare din Spania și Franța.

Noutatea absolută din acest an este prezentarea a două tehnică navale proaspăt intrate în dotarea armatei române: corveta 261 și vânătorul de mine M271, ambele pregătite să își demonstreze capacitățile operaționale. Programul demonstrativ debutează la ora 10:00 și include tehnică blindată amfibie și piese de artilerie. Festivitățile se vor încheia târziu în noapte, cu defilarea festivă a militarilor purtând torțe aprinse, de la faleza din Constanța până în Piața Ovidiu, în acompaniamentul fanfarei militare.

Programul evenimentelor de la malul mării

- Ridicarea pailionului, geacului și marelui pavoaz.

- Deschiderea oficială a festivităților de către Șeful Statului Major al Forțelor Navale.

- Cuvântul persoanelor oficiale.

- Retragearea Gărzii de onoare.

- Oficierea serviciului religios și depunerea de ancore și flori pe mare.

- Sosirea alaiului Zeului Neptun.

- Salutul de deschidere.

- Exercițiu de inserție elemente de cercetare diversiune.

- Exercițiu lupta antimină.

- Exercițiu respingere atacurilor aviației.

- Exercițiu căutarea și atacul submarinului inamic.

- Exercițiu de respingere a desatului maritim.

- Exercițiu de combatere a migrației ilegale pe mare și defilare F221 cu simulare apuntare Elicopter IAR 330 Puma Naval și căutare și salvare pe mare.

- Salutul de închidere a exercițiilor.

- Defilarea Gărzii de onoare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social