Social· 3 min citire

„Solidaritatea Sanitară”: Noua lege a salarizării riscă să devină „câmp al bătăliilor politice”. Revendicările sindicaliștilor

Sindicate Sănătate/ Foto: Facebook

Sindicate Sănătate/ Foto: Facebook

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 29 iul. 2026, 11:02

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) avertizează că proiectul noii legi a salarizării riscă să fie transformat într-un „câmp al bătăliilor politice”, iar angajații din sănătate să devină „victime” ale acestor dispute. Sindicaliștii susțin că obiectivul principal al negocierilor este obținerea unor creșteri salariale reale și echitabile, în timp ce Federația Sanitas continuă greva generală declanșată împotriva proiectului de lege.

Într-un comunicat transmis miercuri, pe Facebook, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România susține că există riscul ca dezbaterea privind noua lege a salarizării să fie deturnată în scop politic.

„În acest moment există riscul ca proiectul noii legi a salarizării, în partea privitoare la angajaţii din sănătate, să fie transformat în câmp al bătăliilor politice. Altfel spus, există riscul ca angajaţii din sănătate să fie ţinta unei ample campanii de dezinformare, ce-i poate transforma în victime ale unei bătălii politice. Miza acţiunilor Federaţiei «Solidaritatea Sanitară» din România (FSSR) nu se limitează la apărarea împotriva reducerii veniturilor salariale, ci continuă cu partea cea mai importantă: asigurarea unor creşteri salariale reale”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit sindicaliștilor, concentrarea dezbaterii publice exclusiv asupra eventualelor diminuări salariale transmite un mesaj eronat.

„Angajaţii din sănătate îşi doresc creşteri salariale reale împreună cu o lege echitabilă şi au dreptul legitim la asta. Lupta angajaţilor din sănătate nu este (şi nu trebuie să fie) doar pentru blocarea scăderii veniturilor, ci pentru creşterea reală a veniturilor salariale”, precizează FSSR.

Federația susține că, în forma actuală a proiectului negociat cu autoritățile, riscul unor reduceri salariale este limitat și ar afecta, în scenariul cel mai pesimist, aproximativ 15% dintre angajații din sănătate, cu diminuări estimate la zeci sau sute de lei.

Sindicaliștii afirmă că obiectivul principal rămâne obținerea unor majorări salariale pentru cât mai mulți angajați.

„În forma actuală, proiectul legii salarizării ar asigura o creştere semnificativă a veniturilor salariale pentru aproximativ 50% dintre angajaţii din sănătate. Sperăm ca parcursul firesc al negocierii grilelor de salarizare să amplifice procentul beneficiarilor creşterilor salariale”, arată reprezentanții federației.

Sindicaliștii reclamă probleme structurale ale proiectului de lege și avertizează cu proteste

Federația consideră că proiectul noii legi a salarizării este construit aproape exclusiv în jurul salariilor de bază, fără a acorda suficientă atenție sporurilor și drepturilor aferente condițiilor de muncă și permanenței.

„Există în continuare o problemă structurală a proiectului legii salarizării, acesta fiind centrat aproape exclusiv pe creşterea salariilor de bază, dezavantajând drepturile aferente condiţiilor de muncă şi permanenţei”, susține FSSR.

Sindicaliștii afirmă că vor continua negocierile cu Guvernul, însă avertizează că sunt pregătiți să reia protestele dacă obiectivele stabilite nu vor fi atinse.

„FSSR nu cere angajaţilor din sănătate să aibă încredere în Guvern ori în unul sau altul dintre partidele politice. Trebuie să negociem cu fiecare în parte şi să punem presiune pe fiecare dintre aceste părţi. În momentul în care evoluţia negocierilor va sugera imposibilitatea de a atinge obiectivele stabilite, FSSR nu va ezita să activeze protestele. Protestele sunt legitime atâta timp cât au ca singur obiectiv apărarea intereselor angajaţilor din sănătate”, se mai arată în comunicat.

Sanitas continuă greva generală pe termen nelimitat

În paralel, Federația Sanitas se află în a doua zi de grevă generală pe termen nelimitat, declanșată în semn de protest față de proiectul noii legi a salarizării.

Reprezentanții Sanitas susțin că proiectul menține inechitățile salariale dintre diferitele categorii profesionale din sistemul sanitar, iar negocierile purtate până acum, inclusiv cele de la Palatul Cotroceni, nu au condus la soluții care să determine suspendarea protestului.

Sindicaliștii au reclamat și presiuni asupra angajaților, afirmând că managerii unor unități sanitare au solicitat liste cu numele salariaților care participă la grevă, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă.

Pe durata grevei, spitalele asigură doar urgențele și serviciile medicale esențiale, astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de îngrijirile necesare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social