Actual· 1 min citire

Un bărbat din Vaslui a murit după ce a fost călcat de tractorul condus chiar de fratele său

Calcat de tractor

Calcat de tractor

Scris de Dan Istratie Publicat: 14 mai 2023, 18:59

Un bărbat în vârstă de 48 de ani din comuna Vinderei a decedat, duminică, după ce a fost călcat de un tractor condus de fratele său, au informat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Daniel Ungureanu, victima ar fi stat în afara cabinei tractorului, pe aripa unei roți, de unde a căzut, fiind călcată ulterior de roata vehiculului.

"În tractorul care se deplasa prin sat se aflau doi frați, unul la volan și unul care stătea în afara cabinei, pe aripa unei roți. La un moment dat, acesta din urmă a sărit sau căzut de pe aripă și a fost călcat de roata tractorului. A fost trimisă o ambulanță SAJ C2 cu medic care a găsit victima fără semne vitale și cu leziuni incompatibile cu viața la nivelul capului și al toracelui. A fost declarat decedat, iar cazul a fost preluat de poliție", a precizat sursa citată.

Polițiștii au efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News