Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost reținut de polițiștii doljeni după ce a lipsit de libertate un adolescent de 18 ani, l-a amenințat pe fratele acestuia, în vârstă de 25 de ani și a hărțuit o tânără de 21 de ani, vânzătoare într-un magazin.
Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj a transmis, duminică seara, printr-un comunicat de presă, că polițiștii Secției 3 Poliție Caiova au fost sesizați telefonic, sâmbătă dimineața, de un tânăr de 25 de ani, din comuna Teasc, care locuiește fără forme legale în Craiova, cu privire la faptul că fratele său, de 18 ani, din Giurgița, care locuiește fără forme legale în Craiova, ar fi fost lipsit de libertate de către un bărbat de 42 de ani, din Craiova.
De asemenea, tânărul de 25 de ani a afirmat că a fost amenințat de bărbatul respectiv.
“Imediat, la nivelul secției au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție, care au desfășurat activități pentru stabiliriea situației de fapt, identificărea persoanei bănuite de comiterea faptei și a tânărului de 18 ani. De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și amenințare, cercetările fiind continuate în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Ulterior, la sediul poliției s-a prezentat o tânără de 21 de ani, din Craiova, care a sesizat prin plângere scrisă, faptul că, în perioada 21-29 octombrie, ar fi fost hărțuită de către același bărbat”, se arată în comunicat.
Sursa citată menționează că în urma cercetărilor polițiștii au stabilit că sâmbătă dimineața, tânărul de 18 ani se afla în fața unui magazin de pe strada Calea București, iar la un moment dat a fost obligat să se urce într-un autoturism de transport persoane, cu care a ajuns în zona cartierului Damila pentru a-l găsi pe fratele acestuia, în vârstă de 25 de ani. Ulterior, prin folosirea mai multor mijloace de transport în comun, cei doi au ajuns în cartierul 1 Mai, unde au fost depistați de polițiști.
Totodată, anchetatorii au mai stabilit că în perioada 21 – 29 octombrie, bărbatul de 42 de ani a urmărit-o și a abordat-o în mod repetat, sub diverse pretext, pe tânăra de 21 de ani când ea se afla la magazinul unde lucrează ca vânzătoare, din Craiova.
Bărbatul de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și hărțuire.