Actual· 3 min citire

Talibanii, nou anunț despre cum vor conduce țara. Militari afgani, recrutați pentru crearea unei noi forțe naționale

Talibanii au preluat puterea în Afganistan

Talibanii au preluat puterea în Afganistan

Scris de Irina Chirtoc Publicat: 18 aug. 2021, 20:25

Talibanii au anunțat, miercuri, că Afganistanul nu va fi o democrație ”pentru că nu are o bază”, ci va fi condusă conform legii islamice. Aceștia au în plan să abordeze foști piloți și soldați ai forțelor afgane pentru crea o nouă forță națională.

Un membru de rang înalt al mișcării talibanilor, Waheedullah Hashimi, a declarat, pentru Reuters, că Afganistanul ar putea fi guvernat de un consiliu de conducere, în timp ce liderul suprem al mișcării islamiste, Haibatullah Akhundzada, își va păstra probabil acest statut, spune reprezentantul talibanilor.

Structura de putere pe care o descrie Hashimi va avea asemănări cu modul în care țara a fost condusă în perioada anterioară când talibanii au fost la putere, între 1996 și 2001. Atunci, liderul suprem, mollahul Omar, a rămas în umbră și a lăsat gestionarea problemelor curente ale țării în sarcina unui consiliu.

Haibatullah Akhundzada va avea probabil o funcție deasupra celei de șef al unui asemenea consiliu, oarecum similar aceluia de președinte. ''Probabil adjunctul lui (Akhundzada) va juca rolul de președinte'', spune Hashimi.

Liderul suprem al talibanilor are trei adjuncți, aceștia fiind Mawlavi Yaqoob, fiul mollahului Omar, Sirajuddin Haqqani, liderul puternicei rețele Haqqani, și Abdul Ghani Baradar, care conduce biroul politic al talibanilor de la Doha (Qatar).

Multe chestiuni despre modul în care talibanii vor conduce Afganistanul rămân a fi clarificate, menționează Hashimi, precizând însă că Afganistanul nu va fi o democrație.

''Nu va exista deloc un sistem democratic pentru că el nu are nicio bază în țara noastră. Nu vom discuta ce tip de sistem politic vom aplica în Afganistan întrucât acesta este clar. Este legea sharia și asta e'', a precizat reprezentantul talibanilor.
Săptămâna aceasta va avea loc o întâlnire a liderilor talibanilor în care se vor discuta chestiuni legate de viitoarea guvernare.

Citește și: ”SUA au admis că talibanii dețin acum o ”cantitate substanțială” de echipament militar american VIDEO”

Reprezentantul talibanilor a mai spus și că au în plan să recruteze militari afgani din rândul fostelor trupe guvernamentale pentru a crea o nouă forță, însă rămâne de văzut cât succes voor avea în acest demers.

”Majoritatea au fost antrenați în Turcia, Germania și Marea Britanie. Așadar, vom vorbi cu ei pentru a-i aduce înapoi pe pozițiile lor'', afirmă Hashimi despre soldații afgani. ''Desigur că vom avea unele schimbări, unele reforme în armată, dar tot avem nevoie de ei și le vom cere să ni se alăture”, a precizat Hashimi, subliniind că talibanii au nevoie în mod special de piloți pentru avioanele și elicopterele pe care au pus mâna în timpul ofensivei lor fulgerătoare.

”Suntem în contact cu mulți piloți. Și le-am cerut să vină și să se alăture fraților lor, guvernului lor. I-am contactat pe mulți și căutăm numerele (altora) pentru a-i contacta și a-i invita să-și preia posturile”, a adăugat acesta.
Hashimi a adăugat că talibanii așteaptă ca țările vecine să returneze avioanele afgane care au aterizat pe teritoriile lor, o referire aparent la cele 22 de avioane militare și 24 de elicoptere cu care sute de soldați afgani au fugit în Uzbekistan, potrivit Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News