Semne care anunță pietrele sau cancerul la rinichi

Modificările în aspectul urinei pot fi cauzate de dietă sau anumite medicamente, însă pot semnala deopotrivă afecțiuni grave ale rinichilor sau chiar tumori. Specialiști în medicină internă explică semnele care anunță posibile probleme grave.

Culoarea închisă, semn de hidratare incorectă

Urina incoloră și aproape inodoră indică o hidratare corectă, în ciuda inconvenientului de a merge la baie des. “În mod normal, urina ar trebui să fie de un galben-deschis, care poate să oscileze către incolor dacă e foarte diluată, în cazul unui consum mare de lichide, în special apă. Mirosul caracteristic al urinei se datorează substanțelor conținute – uree, acid uric etc.”, precizează Ion Mălciolu, medic internist.

Pe de altă parte, urina închisă la culoare, maronie, asociată cu amețeli, dureri de cap ușoare și “slăbiciune” generală, poate indica o deshidratare profundă, caz în care rinichii produc urină mai concentrată. Dacă urina “nu se deschide” după un pahar cu apă, atunci poate fi vorba despre sângerare.

Urina “fluorescentă” (galben-neon) poate fi cauza consumului de suplimente nutritive. De exemplu, suplimentele care au în compoziție vitamina B și caroten conferă urinei o nuanță mai aurie, însă acest lucru nu înseamnă că substanțele sunt eliminate prin urină.

Dacă urina are un miros ciudat, poate fi de vină dieta. În timpul digestiei, substanțele “mirositoare” sunt filtrate de rinichi și apoi eliminate prin urină. Mirosurile dispar însă odată ce digestia este pe deplin încheiată.

“Infecție urinară, infecție la rinchi, pietre la rinichi, pietre la vezica urinară, blocarea tractului urinar, tumoare la rinichi, cancer la vezica urinară, cancer de uretră”, aceasta este lista posibilelor afecțiuni pe care le ascunde sângele din urină, potrivit medicului internist Ion Mălciolu. În cele mai severe cazuri, sângele poate indica traumatisme și leziuni ale tractului urinar, mai ales în cazul atleților. Dacă urinarea este însoțită de usturimi, este foarte probabil să se fi instalat o infecție urinară, foarte frecventă în cazul femeilor active sexual sau aproape de menopauză. Acest lucru se datorează, de asemenea, structurii anatomice feminine, al căror canal urinar se află în vecinătatea vaginului și rectului, faci litând accesul bacteriilor.

Cum se previn și cum se tratează infecțiile urinare

Infecțiile tractului urinar se tratează cu antibiotice, dar și cu un consum mare de lichide, care să limiteze durata infecției. Pentru a preveni infecțiile, medicul Mănciolu recomandă “un consum mare de lichide, o igienă locală riguroasă, precum și evitarea consumului haotic de antibiotice”.

De asemenea, “abținerile” repetate de la urinat pot duce la slăbirea pereților vezicii urinare sau uretrei. Mai mult, stagnarea u rinei în vezică poate favoriza ascensiunea germenilor către rinichi, provocând afecțiuni renale.

Incontinența, mai frecventă la femei

Incontinența urinară (pierdere involuntară de urină) afectează femeile (chiar și pe cele care nu au născut) într-o măsură mai mare decât bărbații. “Apare mai ales după naștere sau la femeile peste 45 de ani, în urma modificărilor hormonale care afectează musculatura și ligamentele pelviene. Incontinența se instalează frecvent după opt săptămâni de la naștere, dar dispare după a șasea lună postpartum”, subliniază medicul Ion Mălciolu.

Exercițiile Kegel pentru întărirea mușchilor pelvieni (contractarea și eliberarea repetată a mușchilor) pot fi făcute după ce incontinența a fost diagnosticată.

Sursa: doctorulzilei.ro