Dragoș Iftimie. "Dragoș este elev în clasa a XI-a, profilul arhitectură, al Liceului de Arte “Dimitrie Cuclin” din Galați. Dragoș este elevul meu. Unul dintre cei mai buni și mai spectaculoși elevi pe care i-am avut vreodată. Pe lângă faptul că desenează dumnezeiește, Dragoș este un tânăr a cărui bunătate și statură morală mă umilesc", scrie prof. Doru Căstăian, de la Liceul de Arte “Dimitrie Cuclin” Galați.
Dragoș Iftimie. "Mă fac să mă simt meschin și mic, așa cum stau în coconul meu zilnic de interese, numărând bani de pâine, și bani de rate și bani de alte lucruri care nu contează. În cea mai bună dintre lumile posibile, Dragoș și-ar face planuri de facultate, planuri cu prietenii, planuri cu fetele. Iar astea ar fi singurele lui griji. Copilul acesta este însă bolnav, diagnosticat cu cancer de când avea zece ani. În cei șapte ani de boală, și-a dus cumplita suferință în liniște și cu demnitate. Vorbim des, are o inteligență incisivă și răscolitoare, mă întreabă, caută, emană curiozitate și poftă de viață. De-a lungul timpului mi-a spus multe lucruri, însă doar recent am aflat de boala lui. Există o pudoare a suferintei, pe care am întâlnit-o doar la oamenii cu adevărat luminoși", scrie profesorul Căstăian, citat de România liberă.
Faptele:
- diagnosticat în 2007 cu tumoră neuroectodermală (cancer la nas)
- are 24 de cicluri de tratament cu cobalt încheiate
- în 2010 boala a recidivat, tratametul clasic a devenit insuficient
- cazul său a fost transmis de medicii clujeni către omologii săi de la Rinecker Proton Therapy Center (Munchen , Germania)
- cazul a fost accepptat, dar intervenția costă 30.000 de euro;
- după câteva săptămâni de “analiză a dosarului”, finanțarea i-a fost refuzată de statul român).
Conturile în care puteți contribui:
RO30RZBR0000060009080217 deschis la Raiffeisen Bank, Sucursala Galați, pe numele tatălui său, Mihai Iftimie, pentru persoanele fizice care vor să îl ajute pe Dragoș,
sau
în contul asociației părinților și profesorilor de la Liceul de Arte „D. Cuclin” - Asociatia pentru Realizarea Tinerilor prin Educatie (A.R.T.E), pentru firmele care pot dona pentru acest elev. Codul de înregistrare fiscală este 31619237, iar contul RO96BACX0000 0008 7012 7001, deschis la Unicredit Țiriac Bank, Galați. În acest caz, trebuie trecută pe foaia de depunere mențiunea "pentru Dragoș".
Contul in euro este: RO69 BACX 0000 0008 7012 7002. Platitorii vor introduce codul Swift al Bancii Unicredit (BACXROBU). Contul este pe numele Asociatiei pentru Realizarea Tinerilor prin Educatie (A.R.T.E.), asociatia parintilor si elevilor din Liceul de Arte. Rog sa se faca pe foaia de depunere precizarea "pentru Dragos Iftimie".