Aproape 250 de ucraineni protesetază în Piața Universității din București, de Ziua Națională a Ucrainei, împotriva agresiunii Rusiei.
Protestul a fost organizat de Asociația "21 Decembrie 1989".
"Majoritatea au părinți, au soți care sunt în Ucraina, care luptă împotriva rușilor. Situația lor este foarte grea, sunt copii de 3-4 ani care intonează imnul Ucrainei, sunt fete cu lacrimile pe obraz, sunt situații sociale foarte grele. Nu e ușor pentru ei, sunt oameni disperați care sună părinții care nu mai răspund și nu știu dacă mai trăiesc sau nu. Sună soții care sunt pe front și nu răspund, sunt foarte mulți dintre ei într-o situație disperată. (...) Sperăm și în felul ăsta să ajutăm. Sigur că ajutoarele materiale pe care le-am și adunat și intermedierea locurilor de cazare și de învățământ este mai importantă pentru ei și asta facem permanent", a precizat Adrian Ștefan Iurașcu, reprezentant al asociației care a organizat protestul.
Potrivit acestuia, participanții la manifestație sunt cetățeni din aproape toate zonele Ucrainei, care au plecat din țara lor de frica războiului. Ei se vor deplasa în marș spre Ambasada Rusiei.
"În acest loc simbolic pentru România, Piața Universității, plecăm în marș spre Ambasada Rusiei, pentru a le spune încă o dată că nu au ce căuta în Ucraina. Ucraina este țară independentă, nu au ce căuta acolo, trebuie să înțeleagă să plece de acolo. Cei prezenți, aproximativ 200 de persoane, majoritatea sunt cetățeni ai Ucrainei, care au plecat de frica războiului și de ororile războiului. Sunt oameni din mai toate zonele, Mariupol, Kiev, Donețk, oameni cu probleme grele. Am încercat și încercăm să-i ajutăm cu slujbe, cu școli pentru copii. Situația lor este extrem de grea și facem toate eforturile pentru a media și intermedia diverse ajutoare pentru acești oameni", a spus Iurașcu.