Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 6 mai - 3 iunie 2024. Potrivit meteorologilor, vremea va fi schimbătoare, cu variații de temperatură și vijelii în mai multe zone din țară. La începutul săptămânii viitoare, valorile în termometre vor trece de 26 de grade Celsius.
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 12 aprilie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 6 mai - 3 iunie 2024.
"Valorile termice vor fi în creștere la debutul săptămânii viitoare, astfel că vremea va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales după-amiaza și seara, când se vor semnala averse și descărcări electrice în zonele montane, în vest, nord și centru și cu totul izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, precum și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 26 de grade Celsius, urmând ca de la mijlocul săptămânii viitoare temperaturile să mai scădă în nord, nord-vest și în nord-est", au explicat specialiștii ANM.
Vremea 6 - 13 mai 2024
Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.
Prognoza meteo 13 - 20 mai 2024
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sud-vestice și în zonele montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acestă perioadă.
Vremea 20 - 27 mai 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării
Prognoza meteo 27 mai - 3 iunie 2024
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.