Israelul a reluat duminică alimentarea cu apă în sudul Fâșiei Gaza, după o întrerupere de șapte zile ordonată ca represalii la atacul Hamas asupra teritoriului israelian, informează AFP.
''Decizia de a distribui apă în sudul Fâșiei Gaza, aprobată de premierul (Benyamin) Netanyahu și de președintele (american) (Joe) Biden, va împinge populația civilă spre sudul Fâșiei'', a declarat ministrul israelian al energiei, Israel Katz, într-un comunicat.
Municipalitatea din Beni Souheila (sudul Fâșiei Gaza) a confirmat că accesul la apă a fost restabilit, potrivit unui comunicat.
Luni, Israelul, care a impus o blocadă asupra Fâșiei Gaza de când Hamas a preluat controlul în 2007, a ordonat oprirea furnizării de apă, electricitate și combustibil în acest teritoriu.
Apoi i-a îndemnat pe locuitorii din nordul teritoriului palestinian - aproximativ 1,1 milioane de persoane dintr-un total de 2,4 milioane de locuitori - să fugă spre sud, afirmând că va lovi orașul Gaza (în nord) pentru a distruge centrul de operațiuni al mișcării islamiste din această zonă.
Aproximativ un milion de persoane au fost strămutate în Fâșia Gaza în decurs de o săptămână, a anunțat duminică agenția ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA).
Peste 2.400 de persoane au murit în Fâșia Gaza în urma loviturilor israeliene, potrivit autorităților locale.
Peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel în atacul lansat de comandourile Hamas, în timpul căruia au fost capturate și 126 de persoane, potrivit ultimelor cifre furnizate de oficialii israelieni.