Prefectul Municipiului București, Alexandra Vacaru, a dat asigurări, sâmbătă, că va recurge la "toate remediile legale" în vederea asigurării unui climat de securitate în Capitală, în contextul blocării transportului public de suprafață.
Conform unui comunicat de presă, Vacaru a asigurat locuitorii municipiului București "de coordonarea eforturilor autorităților responsabile privind respectarea ordinii publice în Capitală, în contextul blocării transportului public de suprafață".
Sursa citată a menționat că nerespectarea hotărârilor judecătorești reprezintă o încălcare a legii și o atingere adusă ordinii de drept, iar executarea dispozițiilor instanțelor de judecată reprezintă o componentă esențială a statului de drept.
"Prefectul, ținând cont de prerogativele legale privind exercitarea rolului constituțional de conducere a serviciilor publice deconcentrate, veghează permanent, împreună cu toate autoritățile implicate, la menținerea climatului de pace socială. Având în vedere discuțiile purtate la nivelul conducerii STB și măsurile punctuale dispuse, în situația în care contextul existent va conduce la premisele afectării ordinii publice la nivelul Capitalei, lipsite de un serviciu esențial pentru desfășurarea în siguranță a vieții cotidiene, prefectul va recurge la toate remediile legale în vederea asigurării climatului de securitate, inclusiv de comunicare permanentă cu toate nivelurile instituționale și sociale", se arată în comunicatul Instituției Prefectului București.