Poștașii intră în grevă, miercuri dimineața. Anunțul făcut de liderii sindicali

Greva la Posta Romana
Poștașii protestează timp de două ore, miercuri dimineața.
Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) vor întrerupe lucrul, miercuri dimineața, timp de două ore, în aproape toate oficiile poștale din țară, ca urmare a grevei de avertisment anunțată de liderii sindicali.
Potrivit organizației sindicale, între orele 8:00 - 10:00, membrii SLPR și alți afiliați ai Blocului Național Sindical (BNS) vor picheta sediul central al Companiei Naționale "Poșta Română" (CNPR).
De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanți ai lucrătorilor poștali vor fi prezenți în fața sediilor centrale ale Poștei Române din aproape toate județele țării.
Vicepreședintele BNS, Mircea Burlacu, a anunțat marți, într-o conferință de presă, că angajații Poștei Române, membri de sindicat, vor intra în grevă de avertisment miercuri dimineața, timp de două ore, iar dacă situația negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia va fi declanșată greva generală.
"La momentul de față, peste două treimi din salariații Poștei Române sunt la nivelul minim de subzistență, aceștia fiind salarizați cu salariul minim pe economie. Raportat la această situație, revendicările pe care le-am avut în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creștere salarială de 400 de lei net și o creștere a sporului de loialitate cu un procent între 5% și 10%. Restul a fost să se mențină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile și obligațiile părților prin contractul de muncă. Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de față", a afirmat marți liderul sindical.
Potrivit acestuia, în cazul în care lucrurile nu vor fi rezolvate, într-un termen rezonabil între 2 și 5 zile, va fi declanșată greva propriu-zisă care va presupune oprirea lucrului în compania Poșta Română.
Liderul sindical a subliniat că aproape jumătate din populația României va avea de suferit în cazul unei greve generale ținând cont de obiectul de activitate al Poștei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale și alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situații de subzistență. "Nu în ultimul rând, ținând cont că Poșta Română distribuie toate citațiile și convocările de ordin procedural ale instanțelor de judecată, problema de disfuncționalitate în cadrul țării va fi una majoră", a mai spus vicepreședintele BNS, Mircea Burlacu.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























