Actual· 3 min citire

Papa Francisc, mesaj pentru România de la Vatican. Apel împotriva discriminării

Papa Francisc, mesaj pentru România de la Vatican. Apel împotriva discriminării

Papa Francisc, mesaj pentru România de la Vatican. Apel împotriva discriminării

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 5 iun. 2019, 12:58

Dumnezeu să binecuvânteze din abundență România și Biserica ortodoxă din acea țară - este mesajul Papei Francisc din Vatican la trei zile după vizita în țara noastră.

Papa Francisc a vorbit miercuri, în timpul audienței sale generale pe care o acordă săptămânal la Vatican, despre vizita apostolică pe care a efectuat-o în România în perioada 31 mai - 2 iunie, informează vaticannews.va.

Papa a amintit de întâlnirea cu Patriarhul Daniel și a spus că Biserica Catolică este decisă să meargă împreună cu cea ortodoxă către "unitatea deplină".

"Dragi frați și surori: Recenta mea vizită apostolică în România a avut ca temă sintagma 'Să mergem împreună'. Îmi exprim încă o dată recunoștința față de președintele și prim-ministrul din România, față de autoritățile civile și ecleziastice și față de toți aceia care au colaborat pentru a face posibilă această vizită. Înainte de toate, mă gândesc la Dumnezeul nostru Atotputernic, care i-a permis urmașului Sfântului Petru să revină în această țară, la 20 de ani după Ioan Paul al II-lea", a declarat Papa Francisc.

"Mottoul vizitei a fost deosebit de evident într-o varietate de întruniri, care au arătat importanța pe care o are pentru creștini și pentru toți cetățenii faptul de 'a merge împreună' înspre fraternitate și armonie. Cu mare recunoștință îmi amintesc întâlnirea plină de căldură pe care am avut-o cu Patriarhul Daniel și cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în timpul căreia am reînnoit angajamentul Bisericii Catolice de a merge împreună către o unitate deplină a bisericii", a adăugat liderul de la Vatican.

De ce a tăiat SPP-ul veștmântul purtat de Papa Francisc în secuime

"Cele trei oficieri ale Sfintei Slujbe au adus împreună diversele ramuri ale comunității catolice și s-au încheiat cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici. Fiecare dintre acești martiri a fost un martor al libertății și milei aduse de Evanghelie. Deosebit de bucuroasă a fost întâlnirea mea cu familiile și cu oamenii tineri. În final, în timpul vizitei mele în comunitatea romă, am reiterat apelul pe care l-am lansat împotriva oricărei forme de discriminare și de respectare a tuturor oamenilor. Să ne rugăm cu toții pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze din abundență România și Biserica din acea țară", a mai spus papa Francisc.

"Îi salut pe pelerinii vorbitori de engleză și pe vizitatorii care participă la audiența generală de astăzi, în special pe cei din Anglia, Scoția, Malta, China, Japonia, Malaezia, Coreea, Canada și Statele Unite ale Americii. Adresez un salut special membrelor United Nations Women's Guild din Roma, alături de urările de bine din rugăciunile mele", a adăugat suveranul pontif în finalul alocuțiunii sale.

La Audiența Generală organizată în piața San Pietro din Roma s-a deplasat și o delegație din România condusă de IPS Ioan Robu, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România, potrivit Agerpres.

Au fost prezenți și reprezentanți din București, Șumuleu-Ciuc, Iași și Blaj, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a lui Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News