Actual· 1 min citire

O femeie și fiica sa de șase ani, lovite de o mașină pe trecerea de pietoni, în Ploiești

Accident

Accident

Scris de Dan Istratie Publicat: 18 mar. 2023, 21:01

O femeie și fiica ei în vârstă de 6 ani au fost lovite de un autoturism, sâmbătă seară, în timp ce traversau una dintre cele mai circulate străzi din Ploiești. Martorii spun că șoferul care le-a accidentat, un tânăr de 24 de ani, nu le-a acordat prioritate pe trecerea pentru pietoni și că starea femeii este gravă.

Accidentul a avut loc pe Șoseaua Nordului din Ploiești. 
 
Conform polițiștilor, femeia de 40 de ani și fetița de șase ani au fost lovite în timp ce traversau strada, la volanul autoturismului aflându-se un tânăr de 24 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul arătând că nu consumase alcool. 
 
Martorii la accident au povestit că cele două se aflau pe trecerea pentru pietoni, iar șoferul a intrat pe linia de tramvai cu viteză și le-a lovit în plin.
 
Starea femeii este gravă, iar a fetiței este stabilă. Amândouă au fost transportate la spital.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News