Noul Consiliu General al Capitalei a fost constituit. Ciucă, Lasconi și alți lideri de partide, prezenți la eveniment. Cine sunt cei care vor decide soarta bucureștenilor în acest mandat

Noul Consiliu General al Capitalei a fost constituit.
Ședința de constituire a noului Consiliu General al Municipiului București a avut loc marți, la Primăria Capitalei.
La eveniment au fost prezenți liderii PNL - Nicolae Ciucă, USR - Elena Lasconi, REPER - Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru, PMP - Eugen Tomac și Forța Dreptei - Ludovic Orban. Nu au lipsit nici liderul USR București, europarlamentarul Vlad Voiculescu, ministrul Energiei, liberalul Sebastian Burduja, prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, fostul primar al Sectorului 1 Clotilde Armand și fostul primar al Sectorului 2 Radu Mihaiu.
Nicușor Dan a preluat cel de-al doilea mandat de primar general al Capitalei, iar un număr de 50 de consilieri municipali au depus jurământul de învestire în funcție.
Edilul general și-a exprimat speranța ca în acest mandat să fie rezolvate "cât mai multe dintre problemele" Capitalei. Pe de altă parte, el a precizat că, din dincolo de lucrările de a amenajare a spațiilor publice, asfaltări și consolidări, este importantă "direcția de dezvoltare" a orașului. În acest sens, primarul a reamintit că, la referendumul local din 24 noiembrie, bucureștenii vor fi invitați să răspundă la întrebări privind dezvoltarea urbanistică a Capitalei și modul de împărțire a banilor între PMB și primăriile de sector.
"Orașul are nevoie de mari lucrări de infrastructură pentru care nici noi, cei care încheiem azi mandatul, nici predecesorii noștri nu au avut resurse. Dacă vrei să extinzi transportul public, dacă vrei să schimbi autobuzele din 2005, dacă vrei să iei metroul (în administrarea PMB - n.r.), dacă vrei să construiești un mare spital, dacă vrei în parteneriat cu universitățile să construiești noi funcțiuni pentru universități, dacă vrei să te duci să faci mari programe educative precum combaterea consumului de droguri, ai nevoie de bani, iar PMB, de vreo 20 de ani, nu a avut banii de care e nevoie. Sunt optimist că bucureștenii vor înțelege importanța acestui referendum", a declarat edilul general.
Se va vorbi limba română la renumita universitate Cambridge. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației
El a menționat că votul exprimat de bucureșteni la alegerile locale reprezintă o dovadă a faptului că reprezentanții coaliției de dreapta din CGMB și primarul general "au lucrat bine". Totodată, primarul s-a declarat încrezător că majoritatea de dreapta "va funcționa" în continuare.
"Ei (bucureștenii - n.r.) au ales ca în continuare să avem o coaliție de dreapta în Consiliul General al Municipiului București. Faptul că avem în sală președinții naționali ai partidelor de dreapta, care au reprezentanți în Consiliul General, este o garanție că această majoritate de dreapta va funcționa și eu sunt optimist că rezultatele vor fi cele pe care bucureștenii le așteaptă", a spus Nicușor Dan.
Ședința a fost condusă de Ioana Stoica (PSD), Selena Gabriela Susanu (AUR) și Alexandru Susai (PSD).
Un număr de 50 de consilieri municipali, din totalul de 55, au fost validați de instanță, în condițiile în care din partea PSD au renunțat la mandate Gabriela Firea, care a devenit europarlamentar, și primarii de sector Robert Negoiță și Daniel Băluță. Nici Cristian Popescu Piedone și Vlad Popescu Piedone, ales primar al Sectorului 5, de la PUSL, nu și-au preluat mandatele de consilieri municipali. În locul acestora, urmează să fie numiți supleanți.
Până la validarea celor cinci supleanți (trei de la PSD și doi de la PUSL), PSD va avea 13 mandate, USR - 13, PNL - 7, PUSL - 4, AUR - 5, REPER - 4, PMP - 2, Forța Dreptei - 2.â
Român din Spania, manager de restaurant, luat pe sus de polițiști. Compatriotul vindea mâncare preparată cu alimente furate
Este vorba despre:
*** PSD - Artimon Marian, Comănici Ancuța-Sorina, Gherghiceanu Florentina, Iacob Emanuel, Kansou Alexandru-Hazem, Manciu George-Alexandru, Petrescu Elena, Popescu Dan-Cristian, Stoica Ioana, Susai Alexandru, Tănase Andrei-Valentin, Turmac George-Adrian, Vigheciu Adrian-Nicolae;
*** USR - Didiță Radu-Cristian, Dinu Ionela-Gabriela, Dobrescu Daniel, Gavril Nicolae Lucian, Judele Ștefan-Lucian, Munteanu Cristina-Simona, Nicorescu Nicorel, Radu Dragoș-Georgian, Reniuț Anamaria-Naomi, Sabo Bogdan-Alexandru, Sava Alexandru, Smighelschi Cosmin-Victor, Stofor Ștefan Radu;
*** PNL - Badiu Andrei, Bujduveanu Stelian, Feroiu Dumitru-Silviu, Mardarovici Diana, Mitu Răzvan-Aurel, Nicolaie George, Purcărea Sorin;
*** PUSL - Botîlcă Adrian, Chițu Florin-Robert, Jelea Bogdan-Ion, Nițu Răzvan-Ionuț;
*** AUR - Enache Mihai-Adrian, Geamănă Dragoș, Oprea Ștefan, Stelea Niculina, Susanu (Vîlcu) Selena-Gabriela;
*** REPER - Boghean Ana-Maria, Cobianu Cezar-Adrian, Leonte Andreea-Iuliana, Teniță Cătălin-Dragoș;
*** PMP - Florescu Adrian-Constantin, Florescu Ștefan-Viorel;
*** Forța Dreptei - Hiohi Albert-Laurențiu, Stan Robert.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























