La 40 de ani, avea o sănătate de fier. Nu fuma, nu bea cafea, mânca sănătos, dormea la prânz și dădea semne de îngrășare. Activist de rang superior din tinerețe, Nicolae Ceaușescu știa prea bine că sănătatea „tovarășilor din conducere" este socotită „afacere de stat". Și că examenele medicale periodice nu erau un moft, ci o obligație.
Din 1952, demnitarii comuniști erau obligați să-și facă analizele de două ori pe an, la Spitalul Elias. Referatul medical, semnat de medicul curant și contrasemnat de ministrul Sănătății, se atașa dosarului de cadre. Problemele mai mari sau mai mici erau investigate de medici desemnați să se ocupe de activiștii superiori. Ca și ceilalți colegi din conducere, Ceaușescu și familia lui se tratau în rețeaua sanitară cu circuit închis, alocată nomenclaturii, scrie historia.ro.
Pizmuiți de oamenii obișnuiți pentru traiul regesc, în realitate, demnitarii comuniști trăiau prost. Surprinzătoarea concluzie aparține unui medic sovietic, adus la București în martie 1955, pentru a-i investiga pe înalții activiști. Observațiile oaspetelui din URSS au fost consemnate într-un referat al Secției Gospodăriei de Partid, de care depindea sectorul îndrituit să vegheze la sănătatea „tovarășilor". Cu toții sufereau de maladii cauzate de surmenajul intens și de „nerespectarea unui minim de condiții igienico-dietetice". „Tovarășii" dormeau puțin și prost, a observat specialistul sovietic. Diagnosticul oficial - „semne de surmenaj, manifestate prin dureri de cap, insomnie și oboseală".
Pe când la colegii lui din conducere anii în plus și modul de viață ajunseseră să se simtă, lui Ceaușescu i-au ieșit bine analizele. I-a fost depistată doar o rinofaringită cu amigdalită cronică. Din relatările cunoscuților, Ceaușescu pare să fi trăit ca la carte. Cu bună știință sau din instinct, se pare că respecta deja toate recomandările medicului sovietic.
Avea un regim alimentar echilibrat, bazat mai ales pe legume și lactate. Mânca la ore fixe. Nu fuma, nu bea cafea, Pepsi ori alte băuturi acidulate. Ciocolata nu-i plăcea, nici măcar în tinerețe, când încă nu suferea de diabet. În plus, mai avea un obicei insolit: dormea la prânz.