Mircea Badea a lăsat de înțeles că ar exista o ruptură între Ludovic Orban și Rareș Bogdan.
Cei doi lideri PNL au opinii divergente cel puțin în cazul impozitării IT-iștilor.
Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Mediaș, că orice venit trebuie impozitat și că nu i se pare normal ca IT-iștii să fie scutiți de plata impozitului pe venit.
În schimb, Rareș Bogdan susține că nu există în programul de guvernare o astfel de măsură.
"Este extrem de riscant, pentru că și așa avem o mulțime de „creiere” care au plecat. Sunați-l pe domnul Orban și întrebați-l. Nu există, în programul de guvernare al PNL, o astfel de măsură. Probabil el are toate explicațiile necesare. Vă asigur că PNL va da doar facilități pentru mediul de afaceri, nu se va apuca să taie. Nu stau acum să mă uit după ce declară fiecare, chiar și domnul Orban, acum două ore sau trei. Vă asigur că nu va fi făcut (n.r. tăierea avantajelor IT-iștilor). Vom elimina și taxele pe stâlp, supraacciza și pensiile speciale", a afirmat Rareș Bogdan.
Cum a reacționat Mircea Badea când a văzut acest diferend de opinii? "Fasssssss...eu țin cu Orban. Fără ajutoare sociale pentru IT-iști! Să se taie pomenile și să se renunțe la discriminări. Unii sunt prea deștepți pentru a plăti impozite?! IT-iștii nu trebuie să beneficieze de pomeni!", a postat Mircea Badea pe Facebook.
Rareș Bogdan, cel care a deschis lista PNL la europarlamentare, ar putea fi candidatul partidului pentru funcția de primar general al Capitalei, la alegerile locale de anul viitor.