Președintele PNL București Cristian Bușoi a demisionat, luni dimineață, alături de patru lideri de sector. În mesajul prin care-și anunță demisia, Bușoi nu uită să arunce săgeți către liderul PNL Ludovic Orbani, afirmând că eșecul din capitală este și în respondabilitatea conducerii naționale. Bușoi a atacat și USR, despre care spune că nu a fost un aliat, ci un competitor preocupoat de scăderea PNL.
Europarlamentarul Cristian Bușoi a demisionat de la conducerea PNL București, au declarat surse politice pentru Realitatea TV.
Alături de Cristian Bușoi, și-au depus mandatele și cincipreședinți de organizații de sector, cu excepția Ancăi Boagiu, de la sectorul 2. Cu toate acestea, Boagiu nu va scăpa și ar urma să fie demisă.
Demisiile vin după rezultatele foarte proaste obținute de liberali in București, unde s-au plasat pe locul 3, cu doar 16% din voturi, în timp ce marii câștigatori, USR+PLUS 2020, au adunat aproape 40%, iar PSD 17 procente.
În presa s-a vehiculat de câteva zile ipoteza unei demisii în bloc în PNL București, urmată de numirea lui Rareș Bogdan în locul lui Cristian Bușoi.
La câteva minute după apariția știri, Cristian Bușoi a confirmat informația, printr-un mesaj de adio.
"Cel mai înțelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizația PNL București și în dezbaterile privind temele pe București.
PNL București a avut o organizare bună și a făcut tot ce trebuie pentru a susține și a ajuta campania PNL la nivel național.
Le mulțumesc colegilor președinți de sectoare care s-au mobilizat și le mulțumesc voluntarilor PNL care au ajutat ca mesajele PNL să se ducă spre bucureșteni. Îi mulțumesc, de asemenea, lui Rareș Bogdan pentru implicarea în campanie. Efortul pe care l-a făcut a fost recunoscut.
Am preluat organizația la 12% cu 74.041 de voturi la alegerile locale din 2016. La alegerile europarlamentate de anul acesta, PNL București a obținut 15,7%, adică 145.952 de voturi. Este o dublare a numărului de voturi. Dar, ca președinte al PNL București, eu și întreaga echipă de conducerea a PNL București ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la București. Îmi asum răspunderea și pentru că sunt de 23 de ani în PNL și am făcut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL.
Trebuie însă să nu ne amăgim. Și conducerea națională a partidului este responsabilă pentru scorul PNL la București. Organizarea și politica locală sunt o parte componenta importantă într-o campanie electorală, dar la București și în marile orașe cel mai mult influențează votul politic, imaginea națională a partidului și a liderilor săi.
PNL are nevoie de unitate, a câștigat alegerile europarlamentare și nu dorim discuții în contradictoriu în Biroul Politic și nu dorim să punem președinții din țară să aleagă între conducerea partidului și solidaritatea cu organizația București.
De aceea, am decis ca cel mai înțelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizația PNL București și voi rămâne activ în dezbaterile privind temele pe București.
Las PNL București două proiecte la cheie : “Deblocăm Bucureștiul”, adică soluții pentru deblocarea traficului din București și construirea Spitalul Municipal, pentru care PNL a făcut campanie publica în 2015 și pe care apoi PNL l-a susținut și pentru care administrația PSD-Firea nu a mișcat niciun pas în 3 ani.
Administrația PSD-Firea este o nenorocire pentru București și încă 4 ani pierduți. Ceea ce este însă important este faptul ca administrația PSD-Firea poate fi bătută și trebuie bătută de un candidat al PNL.
Este nevoie de o acțiune comună a opoziției în București și în țară, dar USR nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL să scadă. Au fost multe situațiile în care, ca președinte al PNL București, m-am făcut că nu văd lucrurile incorecte făcute de USR la București, pentru a salva aparența opoziției unite.
Liderii vin și pleacă, dar oamenii în organizații care muncesc voluntar, pentru că ei cred în PNL, sunt cea mai importantă resursă a partidului.
Le mulțumesc încă o dată pentru toată munca lor și sunt bucuros că am avut onoarea de a fi alături de ei în acești ani.
Sunt de 23 de ani în PNL și nu sunt genul de vedetă politică de Facebook; iar antipesedismul l-am arătat ținând PNL București unit și dublând voturile în 3 ani."
Ședință cu scântei la PNL. Cine își pierde scaunul