Descoperire macabră în Argeș - A fost găsită o mână de om. După doar câteva ore, polițiștii au descoperit și cui aparține.
Rămășițele umane găsite la Dragoslavele sunt ale unui bucureștean cu antecedente penale, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
"În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de membru superior drept (...) și a implementării acestora în baza de date, polițiștii au reușit identificarea persoanei căreia îi aparține, respectiv un bărbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul București. De asemenea, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu antecedente penale", se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
Conform aceleiași surse, sunt continuate cercetările pentru găsirea restului cadavrului, fiind extinse verificările și în localitățile în care persoana a avut anterior domiciliul.
Polițiștii din Argeș au deschis o anchetă după ce în zona localității Dragoslavele, lângă râul Dâmbovița, au fost descoperite rămășițe umane.
"La data de 08.12.2023, în jurul orei 23,50, pe raza comunei Dragoslavele, pe DJ 725, într-o zonă nelocuită, în apropierea râului Dâmbovița, a fost găsit un fragment de membru uman superior drept, prezentând leziuni cu aspect de mușcături de animale", se preciza într-un comunicat transmis anterior de IPJ Argeș.