Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus miercuri că moțiunea de cenzură pe care o vor depune social-democrații împotriva guvernului condus de Florin Cîțu este ”o bulă de săpun”. ”Ce să facă și PSD?!”, a întrebat, ironic, liderul Camerei Deputaților.
Orban a precizat că PSD depunea moțiunea chiar dacă nu exista motivul legat de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
”O bulă de săpun. Trebuia și ei să depună moțiune de cenzură. Ce să facă PSD?! Oricum ar fi depus moțiune și dacă nu era PNRR. Noi ne bucurăm că depun moțiunea de cenzură pe tema PNRR, pentru că avem din nou ocazia să prezentăm românilor ce vom face cu aceste resurse importante care sunt alocate în cadrul PNRR. Președintele României, reprezentanții României au participat la elaborarea deciziei la nivel european pentru acest program excepțional, care va ajuta la relansarea economică a Europei și a României”, a răspuns Orban la Parlament, după ce a fost întrebat ce crede despre intenția social-democraților.
Miercuri, după ce premierul Florin Cîțu a prezentat PNRR în Parlament, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că PSD va depune moțiunea de cenzură pe 14 iunie.
”Astăzi nu a fost prezentat în plenul Parlamentului Planul de Redresare și Reziliență. Tot ce știm despre PNRR este că nu vizează dezvoltarea României, ci un plan de austeritate. Pentru toți românii, răspunsul PSD nu poate fi decât unul singur: pe 14 iunie depunem moțiune de cenzură având ca obiect principal eșecul Guvernului în privința PNRR”, a spus Ciolacu.