Lecție de viață uimitoare oferită de Charlie Watson, un tânăr fotbalist în vârstă de 19 ani. Sportivul va juca vineri în turul al doilea al Cupei Scoției pentru echipa de amatori Threare Rovers, deși suferă de cancer în stadiul 4.
Charlie Watson a fost diagnosticat cu această boală cumplită în urmă cu puțin peste un an. Tânărul aveam o aluniță pe abdomenul inferior care la un moment dat "a început să crească”.
"Am rugat un chirurg să o îndepărteze și să o analizeze. Rezultatul a fost teribil: era un melanom malign nodular în stadiul 2, un tip de cancer de piele, care, din păcate, avea să progreseze, extinzându-se la ganglionii limfatici, plămâni și ficat, ajungând în stadiul 4 al bolii", a povestit Watson pentru site-ul BBC.
În ciuda diagnosticului crunt, tânărul sportiv nu și-a plâns niciodată de milă. Din contră, în timp ce urmează un tratament pentru a încerca să frâneze boala, Watson nu renunță să joace fotbal. "Am un temperament care nu mocnește. Eu doar fac lucrurile pe care mi le-am propus”, spune el.
Curajul său îi uimește pe scoțieni. Începând cu Danny Dunglinson, antrenorul său de la echipa D3 din liga West of Scotland.
„Văzându-l atât de activ pe teren, este greu de crezut că Charlie trăiește cu o boală atât de teribilă. În timpul meciurilor, el nu pare să fie niciodată în dificultate și chiar pare să se simtă mai bine. Ce curaj, ce tenacitate: nu-mi amintesc să fi lipsit de la un antrenament!", a afirmat antrenorul fotbalistului.