Papa Francisc a surprins din nou cu un gest de compasiune față de o supraviețuitoare a Holocaustului. În cadrul audienței de miercuri de la Vatican, Suveranul Pontif a sărutat numărul de lagăr pe care Lidia Maksymowicz îl avea tatuat pe braț. Femeia a fost deportată la Auschwitz-Birkenau când avea doar trei ani.
Lidia Maksymowicz, o femeie de 81 de ani născută în Belarus, și-a suflecat mâneca pentru a-i arăta Papei numărul cu care naziștii îi marcau pe deținuții internați în lagărele de concentrare. Înainte de a o îmbrățisa, Suveranul Pontif a sărutat numărul tatuat, impresionând mulțimea prezentă.
(foto: Vatican Media)
Maksymowicz se află în Italia pentru a prezenta documentarul despre viața ei, având ca titlu numărul care i-a fost tatuat: ”70072, fetița care nu știa să urască”, un proiect realizat de asociația ”Memoria Viva”. Femeia, care trăiește la Cracovia, a fost deportată în 1943 și a ajuns în Pavilionul copiilor, victimă a experimentelor medicale atroce ale criminalului de război Josef Rudolf Mengele. A supraviețuit acestor orori și, asemeni altor deținuți de la Auschwitz, a fost eliberată în ianuarie 1945 de soldații sovietici și dată spre adopție unei familii de polonezi, unde și-a trăit tinerețea crezând ca mama ei a murit. În 1962, mama ei a fost însă găsită, aceasta crezând la rândul său că fiica ei murise, potrivit Agerpres. Titlul filmului este inspirat dintr-o afirmație a lui Maksymowicz: ”Dacă ar trebui să trăiesc gândindu-mă la ură și la răzbunare, mi-aș face rău mie însămi și sufletului meu și m-aș îmbolnăvi: ura m-ar omorî și pe mine”, a spus supraviețuitoarea Holocaustului.
În februarie, Papa Francisc a surprins Vaticanul când s-a dus să o viziteze pe poeta maghiară a Holocaustului Edith Bruck, la locuința sa din Roma. De asemenea, Suveranul Pontif a vizitat în timpul șederii sale în Polonia, în iulie 2016, lagărele de la Auschwitz și Birkenau.